14 tone de îngrășăminte chimice, oprite de la comercializare de polițiștii sălăjeni

O cantitate impresionantă de îngrășământ chimic a fost oprită de la comercializare de polițiștii sălăjeni pe fondul nerespectării normelor privind depozitarea. Luni, 8 mai, în jurul orei 15, polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale cu sediul în localitatea Dragu, unde au descoperit peste 14 tone de îngrășământ chimic cu conținut de azotat de amoniu, depozitate pe sol, în spațiu deschis, neacoperit, fără a fi respectată obligația de depozitare a acestor substanțe în locuri protejate, conform prevederilor privind protecția mediului. Polițiștii au dispus indisponibilizarea întregii cantități de îngrășământ chimic. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectare a obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice numai ambalate și în locuri protejate.

2 Thoughts to “14 tone de îngrășăminte chimice, oprite de la comercializare de polițiștii sălăjeni”

  1. […] O cantitate impresionantă de îngrășământ chimic a fost oprită de la comercializare de polițiștii sălăjeni pe fondul nerespectării normelor privind depozitarea. Luni, 8 mai, în jurul orei 15, polițiștii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăți comerciale cu sediul în localitatea Dragu, unde au descoperit peste 14 tone de kilograme de îngrășământ chimic cu conținut de azotat de amoniu, depozitate pe sol, în spațiu deschis, neacoperit, fără a fi respectată obligația de depozitare a… Citeste mai mult […]

  2. Anonim

    tone de kilograme!!!!!!!!!!!!!!

Leave a Comment