O tinara jurnalista, intilnita (culmea!) la Biblioteca Academiei, observa ca ar fi fost interesant sa stim, dintr-un ziar sau de la un post TV, cine sunt autorii Raportului de monitorizare, dar mai ales cum s-au documentat in vederea redactarii.
Intr-adevar, daca presa din Romania ar fi fost si altceva decit un soi de Monitor Oficial al Puterii, ar fi trebuit sa dea peste cap pentru a afla amanunte despre autorii documentului.
Din doua motive:
1) Autorii Documentului primit de elita politica din Romania ca un text coborit din cer cu hirzobul nu pot ramine in anonimatul asezamintului de la Bruxelles.
2) Ne-am fi dat si noi seama de mecanismul prin care s-a ajuns la redactarea unui Document care face sa te crucesti prin osanalele inaltate DIICOT si DNA.
Incintat de observatia tinerei jurnaliste, n-am scapat prilejul sa nu-l intreb, emisiunea Zig-Zag cu Ion Cristoiu, de pe Antena 3, pe ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, asupra celor doua chestiuni: a celor care redactasera Raportul si a mecanismului de plasmuire.
Am aflat astfel ca e vorba de deplasarea in Romania a unei echipe de zece experti independenti, alesi de
Comisarul pentru Justitie din mai multe tari ale Uniunii.
Politician pina la ultimul rid, domnul ministru a pariat public pe competenta acestor experti.
Se intelegea ca expertii au fost si obiectivi.
Avind in vedere ca domniile lor au fost alesi de sinistrul comisar Franco Fratini, cicisbeul Monicai
Macovei, asupra obiectivitatii noi continuam sa avem unele indoieli.
Nu unele, ci toate indoielile le exprimam fata de competenta lor in materie de Justitie dimboviteana.
Potrivit lui Catalin Predoiu, membrii echipei sunt experti in Justitie din tarile lor.
Numai ca intre Justitia din tarile lor (Occidentale, adica) si Justitia din Romania e o prapastie.
O prapastie ivita dintr-o slabiciune.
E vorba de fixarea Justitiei ca un teritoriu in sine, rupt de intreaga societate romaneasca postdecembrista.
Naravul poate fi intilnit, in splendoarea efectelor sale, si in abordarea altor domenii importante: invatamintul, de exemplu.
Justitia, ca si Invatamintul, de altfel, nu exista in sine, asemenea unei insule pierdute in ocean.
Marile si decaderile ei sunt intr-un fel si maririle si decaderile societatii autohtone, in ansamblu.
Nu poate fi realizata astfel o analiza corecta si eficienta a Justitiei fara a tine cont ca e vorba de Justitia din Romania si nu de cea din Belgia sau Germania.
Tipii cu minecute de la Bruxelles, pe linga ipostaza lor mizera de oameni ai fascistului Fratini, au trecut cu vederea faptul ca exista slabiciuni ale Justitiei romanesti ivite din specificul evolutiei noastre postdecembriste.
Raportul de monitorizare, copie de doi lei a interventiilor de pe malurile Dimbovitei ale unor personaje care i-au tinut Monicai Macovei ciorapii, sa nu-i cada, se napusteste asupra prevederilor constitutionale menite a contracara folosirea procurorilor pentru hartuirea de catre Putere a adversarilor sai politici.
In tarile lor, asa ceva nu exista.
In Romania e insa deja o traditie.
