Telenovela impozitelor locale, la final

Nici că au apucat noii guvernanţi să se acomodeze cu fotoliile lor, că au şi comis-o. Modul în care s-au chinuit să rezolve problema taxelor şi a impozitelor locale a dovedit, clar, că vorbele din campania electorală au fost goale. Incertitudinea în care s-a scăldat subiectul, declaraţiile optimiste ale premierului, dar nefundamentate, la momentul respectiv, în vreun act normativ, a creat haos în rândul autorităţilor locale. 2012 stătea să se încheie, iar primăriile se pregăteau să stabilească nivelul impozitelor pentru 2013. Abia după ce autorităţile locale au bătut în cuie că oamenii vor plăti taxe neschimbate, s-au trezit şi guvernanţii că n-ar strica o indexare cu rata inflaţiei, mai precis, o creştere cu 16 procente.

Cei mai obedienţi dintre aleşii locali s-au conformat de îndată, astfel că unii români nu vor avea ce face decât să aloce sume mai mari din bugetul familiei pentru plata impozitului pe proprietate. Şi nu numai, nu de alta, dar s-a scumpit şi curentul, pe alocuri, şi apa, iar în câteva luni, urmează gazele naturale. Ce au de câştigat respectivele primării? Mai nimic. O recunosc chiar ele, în condiţiile în care un plus de 16 la sută la impozite reprezintă o nimica toată pentru bugetul unei unităţi administrativ-teritoriale. Nu şi pentru o românul de rând, pentru care chiar şi câteva zeci de lei contează.

Alte administraţii locale, mai puţin ascultătoare, dar înzestrate cu mai multă răbdare, au preferat să aştepte. Nu de alta, dar însuşi premierul declara că va apărea, cât de curând, şi corectura. “Cu răbdarea treci şi marea”, spune o vorbă din popor. Iar cei care au urmat-o, au avut de câştigat. E drept, au pierdul ceva bani la bugetul local, însă au câştigat simpatia cetăţenilor, a oamenilor care au norocul ca într-un an de criză să nu trebuiască să scoată mai mulţi bani din buzunare.

One Thought to “Telenovela impozitelor locale, la final”

  1. Anonim

    intrebare intrebatoare:oare cum fene o reusit unele primarii sa incaseze pana la aparitia legii sub minimul legal????Sau traim in Romania e raspunsul?

Leave a Comment