Tăte-s din Zalău

Și n-ar fi niciun bai dacă cele mai multe n-ar fi nedrepte ori urâte. După ce am fost declarați marii infectați ai nației, „Lombardia” României, fiind puși în carantină deși nimeni n-a stat să analizeze situația așa cum este ea în realitate și nu cum rezultă din grilele și șabloanele de prin Ordine, rând pe rând, măsurile care nu au prea multă legătură cu realitatea au început să curgă în Sălaj, în special în Zalău. Că străzile sunt pustii, că pe la locurile de muncă bate vântul, că toată lumea poartă măști indiferent unde întorci capul – ce mai contează, suntem niște ciumați și gata! Urmăresc cu atenție situația celorlalte județe care ne-au întrecut deja de câteva zile la incidența de îmbolnăvire. Foarte interesant cum în aceste județe – Sibiu, Cluj, Timiș – nimeni nu vorbește de carantină. Sibiul este acum pe primul loc pe țară, cu o rată mai mare decât cea pe care noi am avut-o atunci când, în miez de noapte, am fost închiși în case, însă nici vorba de vreo intenție de carantinare. Vă rog să nu mă înțelegeți greșit, nu sunt genul care vrea cu orice preț să moară și capra vecinului. Departe de mine acest gând, carantina este o măsură urâtă, venită peste un alt pachet de măsuri grele și urâte, peste marea oboseală și deprimare care ne apasă tot mai mult; nu ajută la ceva “bucuria” vederii lacătului pe vreun oraș, ca să nu fii doar tu ăla fraier. Doar că mă întreb și eu, firesc, de ce doar noi? De ce numai noi, mereu? Oare Sălajul este focarul de infecție al țării? Suntem chiar atât de periculoși, din moment ce la numărul total de cazuri de la declanșarea pandemiei, suntem pe unul dintre ultimele locuri între toate județele? Asta mă frământă și mă întristează în același timp, dar și principiul potrivit căruia, în fața legii, toate județele trebuie să fie egale, nu? Noi suntem mai fraieri, mai ușor de oferit nației ca exemplu? L-am auzit, zilele trecute, după ce nouă ni s-a arătat pulanul cu care suntem altoiți dacă ieșim fără motiv serios, declarat, din zonele zoster ale județului, cum șeful Guvernului spunea, molcom, că vom analiza cu foarte mare atenție posibilitățile de carantinare ale orașelor, în special a celor mari, a celor reședință de județ. Foarte bine și foarte corect gândit. Doar că înainte de „lockdownul” Zalăului – reședință de județ, analiza cu cea mai mare atenție nu a mai funcționat. Desigur, s-ar putea spune că, ulterior carantinării orașelor sălăjene, s-au adoptat măsuri restrictive, cu declarația valabilă pe timpul nopții, închiderea școlilor etc, la nivel național. Așa este, doar că măsurile din carantină nu sunt aceleași cu măsurile prin care completezi o declarație doar dacă ieși noaptea și atât. Până la urmă ceea ce mă face să mă simt nedreptățit e principiul în sine, nu neapărat faptul că zălăuanii, cehanii și jibouanii, scriu declarații zi și noapte și încasează amenzi – că asta e legea! – dacă sunt prinși pe picior greșit. Ca o paranteză, aceste amenzi date pentru lipsa declarațiilor au însumat în Sălaj, doar marți, 77.000 de lei. Despre asta este vorba, ca și despre faptul că niciodată la noi, atunci când am avut nevoie de cei pe care i-am ales, în special parlamentarii, n-am avut de unde să-i luăm. Ușile cabinetelor mereu închise, vizite în județ, în patru ani, probabil doar pe la vreo depunere de coroane, și aceea în scop ipocrit-electoral, în rest, nimic. Acum, întind din nou mâna, ca milogii, în fața voastră. N-a sărit niciunul să întrebe măcar, acum, în pragul carantinei, dacă e musai ca noi și numai noi, Sălajul, ombilicul covidului, să fim carantinați. Măcar așa, din fascinație, să te întrebi.

Nu contest această măsură. Este legală, legitimă, pandemia e în floare. Doar că e aplicată, iată, oarecum discreționar, cel puțin până la momentul la care scriu aceste rânduri. Mica noastră capitală de județ e pustie. Se populează cu personalități, cu discursuri, cu lacrimi de crocodil, doar atunci când în zare apare o rază de speranță către un nou ciolan, către o nouă culme de progres personal. În rest, toți sunt loviți de amnezie, cu mici excepții care mai mișcă, în virtutea inerției date de funcțiile pe care le au. Ce urmează după carantină? Armata, pe străzile aglomerate ale Zalăului? Nu ne-ar mira, că doar nu trebuie să ieșim din trendul care ne-a consacrat, acela de „ciuca bătăilor” și județul în care nu se întâmplă nimic bun (notabil, lăsați asfaltările și bordurile…). Probabil că aceasta ne este și menirea dată de care cei care s-au perindat prin funcții înalte la București, în ultimii 30 de ani. O dată la patru ani, vedeți niște mâini cum ies parcă din gardurile bine păzite de poliție și jandarmi, ale județului, mâini care arată cu totul altfel decât mâna de ajutor pe care mereu credem că o alegem. Răstimp, rămânem conserva țării, închisă mereu ca exemplu de „așa nu” și deschisă la nevoie, la câte un scrutin.

 

 

16 Thoughts to “Tăte-s din Zalău”

  1. Silviu

    Sa ne vedem de treaba si sa respectam regulile daca vrem ca numarul de infectari sa coboare in judetul nostru! Ne intereseaza in primul rand judetul, apoi bineinteles toata tara, respectiv Europa si mapamondul.

  2. Jos ciocoimea liberală

    Numitorul comun la acest excelent articol este unul singur, de un an conduc liberalii !

    1. Anonim

      si psd e tare bun? inafara sa bage bota prin gard, psd a fot doar CIUMA ROSIE !! un cancer care amancat si mananca aceasta tara

  3. Anonim

    Din aceasta cauză ne merge atat de bine ,esti formator de opinie si nu ai frica de Dumnezeu!!!Daca ai avea nu ai destabiliza pe tinerii adolescenti care si asa sunt bulversati ,nu respecti semenii tai care poate au nevoie de mai multa protectie, intr un cuvant cu asemenea oameni meritam mania lui Dumbezeu!!!
    Sa ne rugam pentru cei in suferinta si pentru cei care au pierdut oameni dragi.
    Diamne ajuta si multa sanatate tuturor!!!

  4. Anonim

    Masurile au fost luate mult prea tarziu in judetul nostru,pacat,mare pacat pentru toata lumea!!

  5. Eu

    Eu cred ca ai dreptate, Florin. Poate daca instituțiile abilitate în combaterea pandemiei si-ar face treaba CORECT, LA TIMP și EFICIENT, noi, cetățenii de rând, am putea duce o viață relativ normală in contextul actual. Sănătate multă și înțelepciune!

    1. imi e rugine de noi, de voi, de toti !! neam prost si needucat, astia suntem noi

      adic alati sa faca ? tot timpul asteptati ca alti, institutiile sa faca !! sunteti penibili !! si aopta pt ca nu intelegeti ca VOI TREBUIE SA FACETI !!

  6. Nelu

    In Zalău politia si jandarmeria este multa ca trebuie sa te feresti ca nu stii peste ce prost dai si cu toate masurile de siguranta tot uiti o virgula nepusa la locul ei si hopa a sosit amenda

    1. draga Nelule

      Nele, esti prost daca asa gandesti si nu mai este cazul sa te feresti de nimeni !!
      Prostia si domnia, intodeauna se plateasc !! in cazul tau, prostia

  7. Obiectiv

    Echilibrat in comparație cu Olivian Vadan. Păcat de OV, aveam așteptări de la el, dar in schimb…o simpla trompeta.

  8. Anonim

    Foarte adevarat. Vad la TV ca Sibiul a depasit 11… Pe noi ne-au carantinat la 7. La ei urneaza sa se discute…cine stie cand. Intr adevar, masuri discriminatorii, luate de oameni fara minte. Nu i nimic, vin alegerile. Iuda mai voteaza toti soroșiștii veniti din America sa ne dea lectii de… fuga, lebenitarii si octogenarii din Parlament care nu vor sa renunte la ciolan, isi rup proteza in el dar nu pleaca. Pt toti, o singura urare: hai sictir!

  9. Anonim

    Iesiti, tineri, toți, la vot!

  10. Claudia

    Oameni buni trezitiva la realitate ce va urma va fii dezastru Nu locuri de munca nu asistenta medicala vom da in cap unii la altii pacat da asta urmeaza

  11. Anonim

    Nu ma doare nimic si nu-mi este rusine ca sunt din Zalau..oricum nu ma intereseaza ce spun ei la tv.

  12. Anonim

    Carantinarea este o măsură absolut necesară, deși a venit mult prea târziu. Este dovedit că oamenii nu înțeleg de vorbă bună, din păcate, reacționează la constrângeri. Autoritățile locale sălăjene par depășite total de situație. Se încearcă să se mușamalizeze contaminarea angajaților din instituțiile publice, etc. ..

  13. Silviu

    Trebuie sa dam de pamant cu ticalosii. Haideti la vot! Daca Pop Gheorghe Vanatorul este primul pe lista la PSD, va dati seama de forta partidului ciumei rosii? Un tanar de perspectiva, cult si bun cunoscator de limbi straine si de politica, un extraordinar orator. Alegeti-l ca va reprezinta!

Leave a Comment