Școala, dascălii, elevii și societatea

’’Cum arată astăzi școala, așa va arăta mâine țara’’, zicea Spiru Haret. În calitate de părinte, în ultima vreme văzând ceea ce se petrece, îmi fac griji pentru copilul meu. Eu, la fel ca mulți alții, privesc spre viitor și mă întreb cum ar trebui să arate școala. Oare ce lipsește educației ca să găsim mai ușor drumul în viață pentru copiii noștri? De ce lecții ar avea nevoie copiii și cum ar trebui să le fie predate? Dacă aș avea putere de decizie aș motiva la maximum dascălii. Nu știu cu exactitate cum aș face acest lucru, dar cert este faptul că majorarea salariilor profesorilor nu ar rezolva situația. Câtă vreme în societate se promovează modele de oameni de afaceri de succes sau vedete care nu au avut nevoie de studii, iar profesorii nu vor fi plătiți în funcție de implicarea comunității în evaluarea performanței lor, nu cred că situația se va îndrepta. Dacă stau bine și mă gândesc în urmă cu un an, pe vremea asta, problema era zugrăvitul școlilor și toaletele neigenizate din curte. Acum problematica pare a fi mult mai complexă. Pandemia nu dă semne de regres. Scenariul în care școala demarează online peste trei săptămâni e cât se poate de plauzibil. Profesorii nu sunt mult mai pregătiți pentru acest proces decât erau în martie, elevii sunt însetați de socializarea față în față, iar părinții, oare, vor mai avea ei aceeași disponibilitate de a ajuta și de a împărți logistica orei de curs cu profesorii așa cum au facut-o în primul val? Prin aprilie mi-am urmărit copilul care frecventa cursurile online. I-am văzut și o parte din colegi, care au reușit să intre la ora virtuală. Multitudinea aceea de fețe, parcă agitate, pe ecranul lor nu semăna cu nimic din ceea ce însemna odinioară o oră de curs. Mulți, la fel ca și copilul meu, s-au simțit pentru câteva zile neputincioși și frustrați, dar nu aveau cui spune asta. Copiii noștri, elevii de astăzi, sunt cetățenii de mâine ai acestei țări cu: educaţia, calificarea, comportamentul, cultura, scara de valori și atitudinea socială pe care le capătă în şcoală şi, desigur, în familie. Ceea ce nu poate dobândi în familie, într-o societate normală, trebuie să dobândescă la școală, pentru că menirea unui adevărat dascăl este să-i arate copilului cine este el cu adevărat. Cred că un dascăl adevărat nu merge niciodată la serviciu, ci la școală.

One Thought to “Școala, dascălii, elevii și societatea”

  1. Anonim

    Liberalii au pasat rapid problema deschiderii școlilor, directorii răspund iar părinții să dea declarație pe propria răspundere că elevul n-are covid, de parcă ar fi medici. Și dacă elevul este asimptomatic !

Leave a Comment