România, „tot mai la fel”…

Daniel Săuca

Probabil am/v-am enervat cu lungul șir de editoriale cu titlul „Noi fragmente din haos”, dar, pur și simplu, aproape tot ce vine de la București, ca să mă exprim astfel, stă sub semnul haosului. Haos provocat mai ales de (in)deciziile politice. Lupta politică a sugrumat guvernarea. Și nu e prima dată când se întâmplă asta. Parcă țara e blestemată. Evident, nu numai de politicieni. Cu siguranță, nu numai ei sunt vinovații principali. Andrei Pleșu: „În Germania Federală, ştirile de seară ale televiziunii naţionale durează cincisprezece minute. În România se întâmplă frecvent ca emisiunile echivalente (plus comentarii, dezbateri, reviste ale presei etc.) să ocupe întregul program. Stăm sub o avalanşă indigerabilă de informaţii tari şi adormim în plină indigestie. Parcă niciodată n-am fost atât de «abuzaţi» mediatic. Niciodată? Iată, mai jos, dovada că eram speriat încă de acum 26 de ani. E vorba de un articol apărut în «Dilema» în octombrie 1995. N-am nimic de adăugat. Și îmi cer scuze cititorilor că mi se întîmplă adesea să regăsesc și să reiau texte vechi. Scuza mea este că nu pot fi mereu altfel, când țărișoara e mereu la fel. Tot mai la fel…” (dilemaveche.ro). Da, țara, țărișoara, vorba dlui Andrei Pleșu, e „tot mai la fel”. Apartenența, integrarea în NATO și UE nu a schimbat parcă cu aproape nimic cursul istoriei recente. Poate, în domeniul infrastructurii. Și al libertății de mișcare (peste granițe). Probabil. Altfel, apucăturile nației au rămas cam aceleași. Mai vreți să citiți „atacuri”? Vlad Voiculescu: „Campania de vaccinare este un eşec / Nu e rezonabil să testezi din bani publici, să plătească toţi românii pentru refuzul cuiva de a se vaccina” (news.ro). „Premierul Florin Cîţu respinge ideea unui nou lockdown, susţinând că măsuri de acest gen nu au «ajutat deloc». Cîţu pledează din nou pentru vaccinare, ca unică soluţie de a depăşi pandemia de COVID-19” (news.ro). Da, țara, țărișoara e „tot mai la fel”. Și nu cred că ne vor ajuta cu mare lucru nici congresele partidelor. CTP: „Dl Iohannis recomandă românilor «de orice vârstă», care se simt vioi, deci și bătrânicii noastre, să joace golf, doarece «E un sport care nu este deloc exclusivist, care oferă un foarte bun prilej de a petrece mai mult timp în natură, de a face mișcare, mai ales în acest context pandemic». Iacătă, deci, că șeful statului indică cetățenilor un remediu în vreme de explozie covid, explozie a prețurilor la electricitate și gaz, la pâine și apă de băut, explozie de prostie și cinism la guvernanții acestei țări, în cap cu Însuși” (republica.ro). Poate că, totuși, s-a schimbat ceva în țară: tot mai mulți români joacă golf…

One Thought to “România, „tot mai la fel”…”

  1. I.C.

    V. Tismăneanu a băgat-o-n gaură: „Țara arde și baba joacă golf”!
    Iohănescu, imparțial ca tot românul, îl încurajează și de la New York pe „Florin” și anunță că va merge la congres să-l susțină, că nu se mai înțelege cu Orban.
    Da, aveți dreptate cu emisiunile televiziunilor generaliste, tot timpul numai despre „Ceaușescu”, adică politică.

Leave a Comment