”Respect. Educație. Performanță. Meritocrație”

”Respect. Educație. Performanță. Meritocrație”. Sunt câteva din cuvintele care, fără să vreau, mi-au rămas întipărite pe retină. Termenul lor de valabilitate este neliminat indiferent de cei care au fost sau de cei care vor veni la putere. Dacă le-am pune în aplicare, am fi cu adevărat un popor de oameni ”fericiți în România”, fericiți la noi acasă. În primul rând cred că respectul este un ingredient al vieţii de fiecare zi, o stare de spirit cu o rezonanţă valorică necesară bunului mers al lucrurilor. Mai cred, părerea mea desigur, că respectul pentru semeni, pentru cei din jurul nostru, poate fi privit şi ca o dezvoltare a respectului pentru sine. Nu poţi să îi respecţi pe ceilalţi dacă faţă de propria persoană nutreşti un sentiment scăzut de respect. Respectul reprezintă unul dintre pilonii de bază ai oricărei relații. Fie că vorbim de relațiile interpersonale, de cuplu sau muncă, respectul este motorul care îi face pe oameni să construiască împreună lucruri, să se simtă demni și valoroși, să trăiască în armonie. A respecta pe cineva înseamnă a-i respecta credințele și valorile, a i le recunoaște, a le accepta, chiar dacă nu ești de acord cu ele. Înseamnă a avea răbdare să-l asculți, să încerci să-l înțelegi fără a emite judecăți de valoare sau critici. Cu toții ne dorim să fim ascultați, respectați, acceptați pentru ceea ce suntem noi, pentru individualitatea noastră. Respectul înseamnă, de fapt, acceptarea diferențelor dintre noi. Înțelegerea faptului că opiniile noastre, viziunea noastră despre lume și viață, modul în care am ales să trăim, nu reprezintă un adevăr absolut după care toți ceilalți ar trebui să se ghideze. Reprezintă doar percepția noastră subiectivă care s-a format în urma felului în care am fost crescuți, educației și experiențelor noastre. Nu ne place să fim judecați, însă îi judecăm pe alții, pentru că nu le acceptăm dreptul de a fi așa cum își doresc ei să fie. Și eu fac asta, destul de des. De fapt, a-i respecta pe ceilalți înseamnă că fiecare om are dreptul de a trăi așa cum își dorește, atât timp cât nu face rău celor din jur. În societatea noastră, respectul este, probabil, una dintre noțiunile pe care omul le înțelege deplin destul de târziu în viață.

Leave a Comment