PSD și piatra filozofală

Nu știu dacă ați remarcat, dar creșterile salariale pentru românii angajaţi la stat au blocat în spațiul public orice fel de alte subiecte. Pur și simplu, nimic nu este mai important pentru noi, românii, decât fluturașul de salariu, chiar dacă vine vorba despre: criza prin care trece Uniunea Europeană; deprecierea istorică a leului în fața celorlalte monede; aventurile „tânărului” Liviu Dragnea în Brazilia; evaporarea lui Ghiță; vacanţele sau casele lui Iohannis; idioțenia din PNL și, normal, din toată politichia noastră; eterna lipsă a autostrăzilor din România; jocurile de gleznă ale trepădușului Ponta șamd. Toate aceste subiecte au fost trecute la capitolul „altele”. Astăzi, toţi ochii sunt aţintiţi pe un Guvern care dă impresia că, nici mai mult, nici mai puțin, a descoperit piatra filozofală, astfel că tot ce atinge PSD se transformă în aur. Cum semnalele ce vin dinspre Guvern ne indică faptul că vaca are lapte suficient, toți angajații de la stat, necadorisiți încă, încep să își arate colții sau, și mai rău, au început deja să intre rând pe rând în grevă. Așa că, odată deschisă „Cutia Pandorei”, cei de la PSD sunt obligați să hrănească toate gurile, care mai apoi se vor transforma, desiguri, în voturi. Atâta tot că genul acesta de falsitate, de dezmăț din bugetul public, în care ne furăm singuri căciula, va conduce, cu certitudine, la un colaps economic. Dar se mai gândește cineva la ce urmează să se întâmple peste un an sau doi, când astăzi, din generozitatea Guvernului, aproximativ 5 milioane de pensionari şi alți 1,2 milioane de angajaţi în instituţiile de stat primesc bani din cornul abundeței?
În tot acest timp, ceilalţi 3,6 milioane de angajaţi din economia românească, mai precis cei ce muncesc în mediul privat, sunt, în cel mai bun caz, simpli spectatori – un sfert dintre ei pe salariu minim. Spun că sunt spectatori „în cel mai bun caz”, pentru că se poate mult mai rău. Deja efectele majorării explozive a salariului minim pe economie se resimt din plin în buzunarele angajatorilor. O mulțime de firme, care, de bine de rău, hrăneau până în prezent niște guri și mai plăteau și niște taxe și impozite la stat, astăzi, au decis să pună lacăt pe usă. Cu sprijinul nemijlocit al acelorași politici pesediste, desigur.
De altfel, nimic nu ar mai trebui să ne mire, atâta timp cât încă n-am învățat absolut nimic din răul pe care-l generează acest tip de democraţie mioritică. Și, din păcate, nici nu dăm semne că am dori să învățăm ceva. În ultimii zeci de ani, indiferent de cei care au ajuns la putere, infractori cu acte în regulă sau pur și simplu viitori condamnați, au fost luați de buni imediat ce ne-au aruncat și nouă niște firimituri, acolo, în timp ce ei se lăfăiau la masa bogaților.
Vorbim despre o realitate tristă, o realitate în care astăzi guvernarea PSD-ALDE a avut inconștiența să deschidă „cutia Pandorei”, printr-o manieră de acordare de măriri de salarii ce ne va duce încet, dar sigur, către haos. Deja, inechitățile salariale evidente în sistemul bugetar au declanșat mișcări de protest în foarte multe sectoare de activitate. Astfel că funcționarii publici, polițiștii, CFR-iștii, angajații din ministere au lăsat deoparte alte preocupări și au ieșit în stradă. Și e doar începutul…

One Thought to “PSD și piatra filozofală”

  1. Anonim

    Păi n-a dat anunț Olguța „Măresc…”? Știe ea ce, și știe cum, că-i de meserie.

Leave a Comment