Politica și prostituția

Prostituatele au mai multă demnitate decât curvele din politică, am mai spus-o. Cert este că a început campania electorală, asta este clar. Paginile de socializare ale primarilor și politicienilor sunt pline cu de toate, cele mai multe doar despre ce urmează să facă. Sunt prea puțini cei care se pot lăuda cu proiecte finalizate. M-am îngrozit zilele trecute văzând cum extremiștii din politică urlă ca descreierații, se duc și pun stăpânire pe evenimente publice, le smulg organizatorilor microfonul, filmează, se consideră asupriți, victime ale sistemului, iar populația de rând, mai ales acolo unde analfabetismul este în floare, îi crede, îi idolatrizează, crede în ei și speră că vor ajunge să conducă. Să ne ferească Dumnezeu! Numai că problema este alta. Cine credeți că este de vină pentru apariția acestor extremiști? Nimeni alții decât cei care au alcătuit clasa politică în ultimele trei decenii, cei aflați veșnic la putere, cei care n-au înțeles că este nevoie de oameni de calitate, de oameni buni în posturi cheie. Uitați-vă la ceea ce se întâmplă. Societatea actuală devine tot mai mult oglinda politicienilor. Tot mai mulți oameni sunt exact ca politicienii. Încotro ne îndreptăm? Dumnezeu știe. Știu doar că nu este bine. În scurt timp, Sălajul va redeveni important pentru politicieni cunoscuți în România. Brusc își vor aminti că există și Sălajul, vor veni în vizită, vor promite, vor zâmbi, iar postacii de partid vor răspândi în toate colțurile internetului imaginile și declarațiile conducătorilor supremi. Am obosit, mi-e silă de politică și de politicieni. Îi urmăresc de 20 de ani și nu s-a schimbat nimic. Dimpotrivă, România cred că are tot mai puțini oameni politici adevărați. Între timp, un politician îmi spune că s-ar putea să mor dacă m-am vaccinat de trei ori în pandemie. Da, m-am vaccinat și am să mor, asta este clar. Știți pe cineva care n-a murit?

3 Thoughts to “Politica și prostituția”

  1. […] Prostituatele au mai multă demnitate decât curvele din politică, am mai spus-o. Cert este că a început campania electorală, asta este clar. Paginile de socializare ale primarilor și politicienilor sunt pline cu de toate, cele mai multe doar despre ce urmează să facă. Sunt prea puțini cei care se pot lăuda cu proiecte finalizate. M-am îngrozit zilele trecute văzând cum extremiștii din politică urlă ca descreierații, se duc și pun stăpânire pe evenimente publice, le smulg organizatorilor microfonul, filmează, se consideră asupriți, victime ale sistemului, iar populația de rând, mai… Citeste mai mult […]

  2. […] Prostituatele au mai multă demnitate decât curvele din politică, am mai spus-o. Cert este că a început campania electorală, asta este clar. Paginile de socializare ale primarilor și politicienilor sunt pline cu de toate, cele mai multe doar despre ce urmează să facă. Sunt prea puțini cei care se pot lăuda cu proiecte finalizate. M-am îngrozit zilele trecute văzând cum extremiștii din politică urlă ca descreierații, se duc și pun stăpânire pe evenimente publice, le smulg organizatorilor microfonul, filmează, se consideră asupriți, victime ale sistemului,  » Mai multe detalii […]

  3. Adi

    D-le Lungu Aveți dreptate in ceea ce privește extremiștii Nici mie nu mi-s tare dragi.Dar însă (sic),spuneti-mi mie de cine se mai tem in ziua de azi politicienii puterii? Justiția au subjugat-o de mult.Voturile noastre le manevrează cum vor ei.Ne sfidează cheltuindu-ne banii după bunul lor plac și privindu-ne superior din mașinile de serviciu,pe care le folosesc că și cum ar fi ale lor Asa că ce mai rămâne? Violența. N-o aprob dar sincer vorbind,numai de asta cred că se mai tem.Si se pare că auriștii au sesizat asta Mi-am dat seama ascultându-l aseară pe Ludovic Orban.Omul ăla,plin de sine de altfel,schelălăia că un câine lovit de mașină.Se simțea frica din el.Deci ?….

Leave a Comment