Pe fundul prapastiei

Mai marii nostri s-au trezit, in noul an, cu planuri marete, de a netezi drumul spre zona euro. De frica europenilor, ne tragem singuri presul de sub picioare si, tot noi, spunem ca trebuie sa intelegem ca Uniunea Europeana ne ofera o sansa de a iesi din actualele dificultati. Conditiile aspre puse, in acest context, pe sectorul public si social de fratii de dincolo de granita par a nu se mai termina.

Analistii financiari admit ca reformele profunde, care se vor derula inca in sfera alocatiilor sociale si a personalului din sectorul public, ar mai putea dura unu sau doi ani, ceea ce ar duce la intarzierea adoptarii euro fata de calendarul stabilit pentru 2015. Alesii nostri, parca legati la ochi, nu vad cum alte state, nemultumite, fac eforturi sa schimbe moneda europeana din nou pe cea nationala. Cei ce ne conduc motiveaza ca este in interesul tuturor implementarea acestor pasi, chiar de-ar fi sa-i facem mai tarziu. Ei se bat cu pumnul in piept ca de nu era criza, ne incadram in termenele impuse, mai ales ca s-au facut progrese in directia reducerii inflatiei, in limitarea volatilitatii ratei de schimb, in reducerea ratei dobanzii pe termen lung, ceea ce insa, nu a oprit marirea deficitului bugetar.

Dupa cum inteleg finantistii si economistii din varful piramidei, Romania isi va netezi singura drumul spre zona euro daca in continuare va castiga o si mai mare credibilitate, daca va convinge autoritatile europene ca adopta masuri bune, daca va dovedi seriozitate in indeplinirea lor si va actiona pentru imbunatatirea mediului de afaceri.

Si cum vrem sa parem copii cuminti si sa facem impresie buna, in timp ce alte tari din zona euro ale caror datorii si deficite sunt nesustenabile, noi ne vom face temele, ne vom alinia ordinelor si vom executa militareste. Vom reusi astfel, sa tinem cu dintii de visul cu zona euro, de termenul stabilit pe vremurile bune, cand nu eram in criza economica. Din cauza presiunilor si conditiilor impuse, romanii, vor constata ca, nici vorba de covor cu petale de trandafiri, ci mai degraba de ciulini si maracini.

Pentru ca efectele tuturor cerintelor specificate de europeni pentru indeplinirea acestui obiectiv, se vor reflecta in buzunarul si bunastarea omului de rand, si asa deja aflat pe fundul prapastiei. Pe el nu-l va ajuta cu nimic faptul ca va fi platit in euro, stiind ca oricum va fi remunerat indecent de putin. Dar de ce oare nu ne mai surprinde faptul ca in Romania interesele, declarativ majore, tin cont totusi de o minoritate?

Leave a Comment