„Noi vrem Spa, ceilalţi… moară de foame!”

În timp ce românii mor de foame pe capete, în timp ce nenumărate familii se luptă, de la o zi la alta, să câştige câţiva bănuţi pentru a-şi trimite odraslele la şcoală, deputaţii au de-a face cu o altă problemă, prioritară: cazarea în hotelurile de lux în Capitală. Reducerea cheltuielor de cazare la jumătate faţă de nivelul actual a stârnit nemulţumiri arzătoare şi revolte între proaspeţii aleşi parlamentari, mai precis deputaţi.
7.500 de lei. Aceasta este suma pe care o încasează lunar aleşii noştri, deputaţii, pentru a-şi „permite” cazarea în hotelurile de lux din Bucureşti. Reducerea acestui „spor la salariu” la aproape jumătate, respectiv la 4.000 de lei, pare să le închidă uşile camerelor de hotel unde s-au obişnuit să fie trataţi regeşte. Că doar au nevoie să meargă la Spa, să se relaxeze la un masaj, într-o saună, să se scalde în piscină, că trebuie să fie cu mintea limpede atunci când aduc, aprobă sau dezaprobă proiecte de lege pentru un trai mai bun a populaţiei.
Unii chiar au avut tupeul să susţină că această sumă propusă pentru cazare nu le ajunge şi că trebuie să scoată bani din salariul care, de altfel, nu ajunge pentru trai, pentru întreţinerea familiei. Nu are cum să nu ridice semne de întrebare în privinţa veniturilor din activitatea de deputat, din moment ce costurile de cazare pentru o singură lună nu se încadrează în 4.000 de lei.
Este normal să existe o diferenţă, să existe clase sociale, în funcţie de locul de muncă, de pregătire profesională, de studii… de cât îl duce capul pe fiecare. Dar este anormal ca o familie să fie nevoită să se descurce, în cazuri fericite, cu o treime din costurile de cazare lunare ale unui deputat, reduse la 4.000 de lei, dar care este tot nemulţumit.
Mai mult decât atât, numărul deputaţilor a crescut considerabil la ultimele alegeri parlamentare, faţă de anii anteriori. Mai mulţi deputaţi, mai mari cheltuieli pentru cazare. Şi nu sunt dispuşi să pună bani din propriile buzunare, că nu le ajung veniturile din salarii, să-şi achite chiria.
Sunt contracte încheiate cu lanţuri hoteliere pentru cazarea parlamentarilor, camere închiriate permanent, astfel încât să aibă confortul necesar. Chiar patronii unităţilor de cazare au recunoscut că nu sunt dispuşi să scadă preţul doar pentru că sunt parlamentari şi au nevoie de mai multe camere, motivând că sunt tot turişti. Problema este că aceste camere sunt plătite permanent dar ocupate periodic, ceea ce înseamnă o cheltuială nejustificată pentru aleşi.
Dar acestora nu le ajunge, şi punct. Au dreptul la mai multe zboruri interne, dreptul la diurnă, dreptul la cazare, dreptul la salarii toate achitate de stat. Dar au pretenţii şi vor condiţii adecvate importanţei lor şi… vor Spa, restul…

4 Thoughts to “„Noi vrem Spa, ceilalţi… moară de foame!””

  1. Anonim

    sa-i ia zbega pe toti!

  2. unu

    sa ia dracu de nemernici si ticalosi.ei vor confort si spa cu suflet iar poporul nu are locuri de munca , se duc in extern pt o coaja de paine amara castigata la strainii.tepes desteptarea!!!

  3. doi

    …iar e valabil proverbu ca nu-i prost cine cere ci ai prost cine-i da !…

  4. marius

    Marea Adunare Nationala-organ legislative al Romaniei inainte de ’89 (mai mult sau mai putin de forma) , unicameral , DOUA(!?) sesiuni anuale ordinare , sesiuni estraordinare la cererea a cel putin o treime din membri sau la convocare (PCR) , 369 membri , 18 lei diurna deplasare , scutire de impozit (pana la urma toti am fost scutiti de impozit , platea intreprinderea) , transport gratuit pt. sesiuni (vagon de dormit) !
    Parlamentul Romaniei-organ legislativ al Romaniei de dupa ’89 , bicameral , character permanent , 588 membri , 7.500 lei indemnizatie lunara de sedere in Bucuresti , 10.000 lei lunar in teritoriu , transport gratuit saptamanal (dus-intors) ! Traiasca Victoria In Alegeri !
    P.S. Indemnizatia de sedere s-a redus la 4.000 lei , (de cate ori salariul mediu al Romanului de rand ?)

Leave a Comment