Politistii sunt pe punctul de a deveni niste privilegiati. Dupa ce a stat si a analizat, ministrului de Interne Traian Igas i-a venit o idee stralucita prin care ar putea veni in sprijinul subalternilor lui, amarati dupa diminuarea cu 25 de procente a salariilor. Sensibilizat de problema ce i-ar putea aduce pe oamenii legii in imposibilitatea de a-si rambursa ratele, ministrul a dat porunca sefilor inspectoratelor de politie judetene sa-i cheme pe bancheri la sediu, pentru un fel de… negocieri. Mai exact, sa le ceara reesalonari la creditele accesate de purtatorii de cascheta, amanari la plata si chiar reducerea frecventei platilor. Nu de alta, dar ar fi cazul ca bancile sa ia in calcul veniturile actuale ale politistilor.
Ideea este pe cat de stupida, pe atat de discriminatorie. Politistii nu constituie, nici pe departe, o categorie speciala de contribuabili. Se afla si ei in aceeasi oala cu muritorii de rand, care, la randul lor, se confrunta cu probleme financiare mult mai mari si de o mai lunga perioada de timp. Politistii nu sunt singurii care, pe fondul diminuarii salariilor, nu-si mai pot plari datoriile catre banci si risca sa fie dati afara din locuintele achizitionate cu credit. O gramada de romani sunt de multa vreme eroii unor astfel de drame. Si ei nu au avut sansa de a beneficia de oferta speciala de creditare pe care unele banci au acordat-o lucratorilor din Ministerul de Interne!
Si atunci, de ce ar fi ei mai cu mot? De ce le-ar acorda bancile favoruri? De ce i-ar trece cuiva prin minte ca un agent al Statului ar trebui sa intermedieze reesalonari pentru aceasta categorie de clienti? Si, in plus, in ce tara o fi auzit ministrul nostru ca se mai intampla asa ceva? Bancherii se arata deschisi pentru negociere – una obisnuita, dupa modelul celei pe care o au cu orice alt client. Indiferent daca poarta sau nu pulan. Orice alta varianta de negociere este luata la misto. Ca doar n-or veni mai marii politiilor judetene cu lista nominala a politistilor aflati la ananghie si cu rata ce le-ar fi pe plac?!