Meseria de părinte

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la faptul că sunt părinte mi se pare o meserie frumoasă, dar în acelaşi timp dificilă. Ea vine la pachet cu o responsabilitate enormă: aceea de a  trebui să ne pregătim copilul sau copiii pentru viaţă. Dacă la job fişa postului ne ajută să ne facem treaba în cel mai bun mod, în ceea ce priveşte profesia de părinte nu există nicio serie de instrucţiuni care să ne spună cum ar trebui să ne creştem copilul sau copiii. De la micile sarcini de zi cu zi, precum spălatul rufelor şi gătitul, la situaţii mai complexe şi mai presante, de genul cum să stabilim relaţii, cum să ne integrăm sau cum să ne proiectăm viitorul, ca părinţi ne confrutăm cu de toate. Cu toţii am auzit despre puterea exemplului care, de altfel, este un fapt confirmat în întreaga societate. Ca părinte mi-ar plăcea să fiu acea persoană cu care îmi doresc să semene copilul meu. De ce? Pentru că atunci când cineva îl va întreba „ca cine vrei să fii când o să creşti mare?” – să mă asigur că voi fi figura, măcar, în primele cinci opţiuni. Şi mi-ar mai plăcea ca atunci, nu peste mulţi ani, când va veni ziua în care îmi voi întreba copilul „cum m-am descurcat ca părinte?” să primesc mai mult decât un „te-ai descurcat ok”, ca răspuns. În orice caz, meseria, mai exact profesia de părinte este una nobilă, un privilegiu şi niciodată nu te scoate la pensie.

One Thought to “Meseria de părinte”

  1. […] Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la faptul că sunt părinte mi se pare o meserie frumoasă, dar în acelaşi timp dificilă. Citeste mai mult […]

Leave a Comment