Daca vreodata se intampla sa cazi pe ganduri si sa faci o comparatie intre lumea pe care o descoperi cand pasesti dincolo de granita si realitatea romaneasca in care inoti zi de zi acasa, ti se pare ca ai dat peste o ecuatie plina de necunoscute. Diferenta e foarte mare, aproapte strigatoare la cer si atinge absolut toate domeniile. Nu ma voi referi iar la infrastructura si conditii de trai, ci la mentalitatea si stilul de viata atat de diferite intre noi si restul, incat parca am veni din lumi paralele, care nu numai ca nu se afla in acelasi spatiu terestru, ci au fost mereu in stadiul de paralelism, fara sa se atinga vreodata.
Nimic nu seamana dincolo, la ceilalti si nu aduce nici macar de departe cu incrancenarea pe care o citesti zilnic pe chipurile romanilor. Fie ca-i surprinzi in trafic, in supermarket sau la birou, au intiparita pe fata o incrancenare care nici macar nu are legatura cu activitatea pe care o fac in acel moment. Incrancenarea asta vine din interior, e un fel de amaraciune care s-a lipit de ei ca scaiul de oaie si care porneste din tot ceea ce ii inconjoara.
Romanii nu pot fi altfel decat incrancenati. Pentru ca asa i-a invatat viata, pentru ca asa stiu ei sa faca fata realitatii cotidiene. Au uitat de amabilitate, de politete, de cei 7 ani de acasa, au uitat de zambet, de micile bucurii, de gentilete, de cavalerismul de a te purta cu semenii cu manusi de catifea.
Romanii au ajuns sa foloseasca doar manusile de box. Si le pun rapid cand sunt in trafic si isi scot pumnul pe geam, incercand sa faca lucrurile sa se miste dupa vrerea lor. Si le pun la ghiseu, cand iti arunca in fata informatiile solicitate, de parca intrebarile tale i-au deranjat in cel mai pretios moment al zilei, de parca nu e treaba lor sa fie la dispozitia clientului. Iti arunca in fata manusile cand se indreapta in supermarket cu cosul spre casa de marcat, unde vor sa intre in fata tuturor si pentru asta nu se sfiesc sa dea din coate mai ceva ca la cursurile de inot.
Amaraciunea romanilor nu o intalnesti dincolo de granita. Ceilalti au invatat sa raspunda amabil la orice intrebare, sa zambeasca atunci cand spun Buna ziua!, sa evite confruntarile