Încă o ţeapă

La foarte scurt timp după ce mai marii din Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie anunţau cu surle şi trâmbiţe că facturile la curent vor fi ceva mai mici de la 1 iulie, pentru ca abonaţii să-şi poată recupera sumele plătite prin dubla facturare a costului cu certificatele verzi, instituţia vine cu un anunţ bombă.
Nu doar că acest lucru nu se va mai întâmpla, ba chiar românii vor fi puşi în situaţia de a scoate mai mulţi bani din buzunare pentru a da o mână de ajutor producătorilor de de energie care livrează electricitate populaţiei – Hidroelectrica şi Nuclearelectrica – obligate de legislaţia în vigoare să suporte taxa pe construcţiile speciale. Cunoscut drept „taxa de stâlp”, acest bir, de 1,5 la sută din valoarea construcţiei, a fost introdus la începutul anului în curs. Prima tranşă a fost plătită până la 26 mai, în timp ce a doua are ca termen data de 25 septembrie.
În aceste condiţii, oficialii ANRE au făcut public că jumătate din taxa pe stâlp plătită în acest an de către cele două companii va fi recunoscută în tarifele plătite de către populaţie. În condiţiile în care Hidroelectrica are de plătit 150 de milioane de lei, iar Nuclearelectrica, 90 de milioane de lei, influenţa în tariful final ar putea fi cuprinsă între 1,4 şi 2,4 la sută.
Uite-aşa, românii devin, din nou, cal de bătaie, jecmăniţi cu neruşinare după ce anunţata diminuare de 1,3 la sută a facturilor se transformă într-o creştere a valorii acestora. Şi asta doar din disperarea statului de a umple golurile din buget şi graţie tupeului celor care ne conduc de a factura de două ori costul cu certificatele verzi. Populaţiei i s-a servit scuza interpretării eronate a legislaţiei şi pentru a închide gura celor ţepuiţi, li s-a promis că vor fi despăgubiţi. Cum interesele marilor distribuitor de energie electrică de pe piaţă au primat, promisiunile făcute celor mulţi au devenit doar vorbe în vânt. Iar românii, folosiţi, din nou, pentru a susţine financiar afacerile unora.

3 Thoughts to “Încă o ţeapă”

  1. Zălăuan

    Încă o minciună marca Ponta demontată.
    Abia aştept să candideze, ca s-o ia în bot. La vot !

  2. Anonim

    Toti sunt mincinosi.In Romania nu ai pe cine alege.Trebuie sparte gastile politice.Trebuiesc oameni noi,nu ponti,nu ungureni, nu nemt,nu populari nu tradatori liberali nici altii de-ai lor.Nu trebuiesc votati niciunii(anulati voturile).Si dupa aia se vor face alte alegeri dar fara toti mincinosii!

  3. Hat,Hat

    Toti sunt mincinosi.Trebuie o alta clasa politica.Altfel mergem si votam aceeasi indivizi prin rotatie.

Leave a Comment