Hai România! Alte fragmente din haos

Daniel Săuca

Vin alegerile! „Vouchere de vacanță pentru toți angajații din mediul privat, nu doar pentru bugetari, din 2024” (adevarul.ro). E de bine: lupta dintre „bugetari” și „privați” se va mai ogoi. Rămân detaliile: oare „corporatiștii” vor merge în concediu, cu vouchere decontate de dușmanul-stat, pe litorarul românesc?
„România are nevoie de o aeronavă prezidențială, spun președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, după informațiile legate de aeronava folosită de Iohannis pentru zborul în Japonia, relatează News.ro. Președinta interimară a Senatului, liberala Alina Gorghiu, a avut și ea o poziție similară” (libertatea.ro). Păi, și dacă România are nevoie de un/o Air Force One, nu se putea găsi/face una de 33 de ani? Sau mergem pe varianta (low cost) a curselor de linie pentru înalții demnitari?
„Sistemul informatic al CNAS a picat din nou. Mulți bolnavi, unii în stare gravă, nu primesc rețete” (stirileprotv.ro). În privința asta, nu prea vin alegerile. Mă rog, de vină ar fi din nou „sistemul”, subdimensionat. Hai că se poate lucra și offline…
Hai România! „Încă o rușine istorică. După Kosovo, România pierde și cu Feroe după o prestație penibilă! Calcule complicate pentru Euro 2024” (gsp.ro). Oare cu ce „naționale” ne mai putem mândri?
„Protecția Datelor va investiga dacă robotul ION și Ministerul Digitalizării respectă GDPR / Din 500.000 de mesaje către ION sunt publicate doar cele pozitive” (hotnews.ro). Doar nu credeați că o să publice înjurăturile?
Ca la comandă, toată media a duduit că România va cumpăra tancuri americane Abrams. Hai România! Hai că (încă) se mai poate!

One Thought to “Hai România! Alte fragmente din haos”

  1. […] Daniel Săuca Vin alegerile! „Vouchere de vacanță pentru toți angajații din mediul privat, nu doar pentru bugetari, din 2024” (adevarul.ro). E de bine: lupta dintre „bugetari” și „privați” se va mai ogoi. Rămân detaliile: oare „corporatiștii” vor merge în concediu, cu vouchere decontate de dușmanul-stat, pe litorarul românesc? „România are nevoie de o aeronavă prezidențială, spun președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, după informațiile legate de aeronava folosită de Iohannis pentru zborul în Japonia, relatează News.ro. Președinta interimară a Senatului, liberala… Citeste mai mult […]

Leave a Comment