Singura miza reala a Congresului PNL este inlaturarea lui Calin Popescu Tariceanu. Nu stiu insa cat de realizabil este acest deziderat.
Liberalii par sa fi inteles ca epoca Tariceanu s-a incheiat. Proiectul unui congres, de neinchipuit imediat dupa alegeri, este deja batut in cuie, iar concurentii sunt stabiliti, astfel incat Calin Popescu Tariceanu isi pune scaunul la bataie in fata pretendentilor Ludovic Orban si Crin Antonescu. Partea mai nefericita a lucrurilor este ca o prezumtiva alegere a lui Orban sau Antonescu nu ar inseamna mai nimic pentru partid. Ambii indivizi sunt oamenii aceleiasi grupari petroliste, aceluiasi grup de reflectie si initiativa. Tocmai din aceste motive, Congresul nu are cum sa fie un decont, o analiza interna a rezultatelor guvernarii si, mai ales, a scandalurilor ei, cum ar fi usturatoarea afacere Sterling, colaborarea compromitatoare cu PSD, blocarea constanta a marilor dosare de coruptie si hartuirea DNA, cheltuielile bugetare exagerate pentru mentinerea la putere, care acum acutizeaza criza.
Pe termen scurt, singura miza reala a Congresului PNL este daca, in urma inlaturarii lui Calin Popescu Tariceanu, partidul isi creeaza conditiile pentru revenirea la guvernare, in cazul in care coalitia PDL-PSD se sparge. Se pare ca aceasta ipoteza trebuie luata in seama, data fiind tensiunea care si-a facut loc in relatia dintre cele doua partide. Se stie, pana in strafundurile PDL, ca, fara conditiile absurde ale lui Tariceanu, PNL nu numai ca ar fost preferat la guvernare, in detrimentul PSD, dar ar fi avut mult mai multe sanse sa ramana la putere. Ludovic Orban a spus-o, la un moment-dat, cat a putut el de explicit: In partid se manifesta un fel de autocratie a lui Tariceanu, care ia decizii importante, precum trecerea in opozitie, fara consultarea filialelor sau structurilor de conducere. Aceste mutari in plic, venite de undeva de sus, din cabinetul 1, este clar ca blocheaza PNL, conceput ca un apendice al ambitiilor magnatului Patriciu.
Pe de alta parte, riscul pastrarii lui Tariceanu este destul de semnificativ pentru partid. Tariceanu are uzura guvernarii pe umeri, a ajuns tinta mai multor scandaluri politice, inca neincheiate, astfel ca aproape egaleaza cota de incredere de care se bucura Adrian Nastase. Din nefericire insa, framantarile din PNL nu se vor opri odata cu transarea intr-un fel sau altul a structurilor de conducere. Ele se vor resimti, in special, sub forma cautarii haotice a unui candidat cu sanse reale la alegerile prezidentiale. Pana acum, acesta a fost gandit in parametrii unui partid bun de alipit la o alianta, care nu are nici o sansa sa ajunga la guvernare prin propriile forte. Astfel, constatam ca PNL este prins in capcana propriului proiect. Cel mai bine s-a vazut acest lucru in urma alegerilor parlamentare. In momentul in care cei mai mari si-au dat mana, pur si simplu, PNL nu a mai contat. Si asta se poate observa si azi.