Gala nu mai e gală

Fără îndoială, cea mai bună propagandă care poate fi făcută unui oraş, judeţ sau unei ţări este cea prin sport. Sportivii, indiferent de latura pe care o practică, sunt cei cu care ne putem mândri cel mai mult atunci când urcă pe un podium naţional, european sau mondial. Plăcerea, uneori chiar nevoia de a face sport şi de a câştiga bani şi faimă îi obligă pe sportivi să se pregătească, de cele mai multe ori, în condiţii cel puţin anormale. Multe baze sportive din România se află într-o stare deplorabilă, iar un astfel de exemplu putem să dăm şi la nivel local, arătând cu degetul spre Stadionul Municipal. Totuşi, sportivii închid ochii la aceste neajunsuri, chiar dacă mucegaiul şi igrasia le „rânjesc” din mai toate colţurile vestiarului şi încearcă să se pregătescă cât mai bine pentru a obţine rezultatele dorite.
Trecând peste condiţiile, în marea lor majoritate, execrabile în care se pregătesc, sportivii noştri aşteaptă premierea de la finalul anului ca un copil care pândeşte nerăbdător bradul de Crăciun, în speranţa că moşul îi va aduce cadoul dorit.
Din păcate, când vorbim de premierea sportivilor sau, mai bine zis, de „Gala Sportului Sălăjean”, după cum încearcă să o numească organizatorii, vorbim, în ultimii ani, de un simplu eveniment în care sportivii primesc o diplomă, o florare şi o sumă infimă de bani. Nu degeaba, chiar şi la evenimentul desfăşurat miercuri după-amiaza, au fost sportivi nemulţumiţi de atenţia care li se acordă la final de an. Privind în orgada altora, vedem că în alte judeţe se vorbeşte, nu doar în acest an, de sume colosale când vine vorba de premiere. Autorităţile judeţene din Dolj au alocat în acest an nu mai puţin de 100.000 de lei, iar cele locale, 21.000 de lei, bani cu care au fost premiaţi 96 de sportivi şi antrenori. Au fost sportivi care au primit 10.000 de lei pentru rezultatele din acest an, ceea ce, la nivel de Sălaj, pare mai degrabă o chestie de domeniul „science fiction”. Ce este mai rău pentru un sportiv decât să-l atingi la buzunar? Sau, ce ar fi mai frumos decât să-l răsplăteşti la final de an cu o sumă care să-l satisfacă şi să-i dea imboldul de care are nevoie pentru anii urmatori?
Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret i se alocă, în fiecare an, o anumită sumă de la Minister pentru premiere. Este una modică, având în vedere că suma cu doar trei zero-uri. Totuşi, în alţi ani a fost parcă altceva. Alături de direcţie au venit în sprijinul sportivilor autorităţile locale şi judeţene, chiar şi anumiţi oameni potenţi din municipiu şi judeţ, ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat în ultimii ani.
Constatăm că prezenţa este tot mai redusă la un astfel de eveniment, dar, parcă vrem să ne complacem în această situaţie, fără să schimbăm ceva în bine. Au apus vremurile când sportivilor din Sălaj li se acorda atenţia cuvenită la finalul anului, vremuri în care „Gala Sportului Sălăjean” putea fi numită, cu adevărat, o gală. Sportivii nu mai ştiu parcă să se bucure la final de an şi nici nu au pentru ce să o facă, având în vedere indiferenţa cu care sunt trataţi. Au fost sportivi care şi în acest an au ales să-şi ocupe timpul cu alte activităţi.
Nici autorităţile nu mai vin la un eveniment la care ar fi normal să fie prezente şi să-şi premieze sportivii care-i reprezintă.
„Gala Sportului Sălăjean” pare, mai degrabă, un eveniment organizat din obligaţie de cei care trebuie să o facă, unul în care până şi sportivilor le este lehamite de premiile care li se oferă. Gala nu mai e gală, iar aceasta poate şi din cauză că sportivii de odinioară nu pot fi comparaţi cu mulţi dintre cei care practică astăzi sportul de performanţă.

One Thought to “Gala nu mai e gală”

  1. Anonim

    Ii urez sarbatori fericite asa-zise jurnaliste, Daniela Elena Fizesan Chisbora, careia i-au esuat toate incercarile de a deveni asistent medical de renume in Qatar. Este cea care se ocupa cu raspandirea unor zvonuri malitioase la adresa tuturor celor care nu au pus botul la fatarnicia ei de “intelectuala” (de exemplu povestile vanatoresti ale senatorului PSD, Gheorghe Pop bijuteriile viceprimaritei de Zalau, Daniela Cota sau averile liderilor noului PNL Salaj, Radu Capilnasiu si Lucian Bode).

    In 2009, Daniela Elena Fizesan Chisbora incerca cu disperare sa dea de vedetele Intact, citez: Zi-mi cum pot sa iti trimit o fotografie cu subprefectul de Salaj, Onorica Abrudan, cica fosta membra PDL, care in timpul serviciului face campanie pentru Bascosu’? In Zalau s-a facut si o campanie in scoli, cica de informare, sub egida prefecturii, prin care elevii dintr-un liceu au fost invatati cum sa voteze. Ghici cine au fost ? Alt subprefect PDL, Claudiu Barsan, impreuna cu directorii PDL de la Casa Judeteana de Pensii Salaj, Anamaria Pernes, si directorul AJOFM Salaj, Romeo Sarca.
    De asemenea, prefectul Andrei Todea misuna prin judet la ceas de seara. Tot pentru campania lui Base…, desigur. Sper sa vezi mesajul. (ciutacu.ro/articol/asaltul-grotesc-al-termitelor-portocalii/, mircea-badea.ro/blog/replica/comment-page-8/)

Leave a Comment