Experimentul Sălaj: monumentul și copertina din plastic

Am aflat recent despre un proiect județean care mi-a stârnit aprecierea (la o primă vedere), anume că vor fi alocați bani de la Județ pentru salvarea monumentelor istorice de categorie B. După cum aflăm citind legea, în această categorie sunt cuprinse monumente istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local, în timp ce în grupa A sunt cuprinse cele de valoare națională sau universală. Zis și făcut: consilierii județeni au aprobat, zilele trecute, un proiect de hotărâre prin care se vor aloca bani în vederea salvării de la distrugere a unor astfel de valori. Nu vreau să minimalizez importanța acestui demers, în premieră în Sălaj. Ideea este nu doar bună, ci mai mult decât necesară, însă, avem o problemă: suma alocată acestui proiect este de doar 300.000 de lei.

Condițiile – necesar a fi îndeplinite cumulative – sunt multe, stufoase, însă acestea, evident, nu intră în discuție pentru că legea e lege și nu există loc de comentarii. Suma ce poate fi solicitată este de maxim 100.000 de lei/cerere, aproximativ 22.000 de euro. Se poate salva/reabilita un monument istoric cu acești bani?

Nu discutăm în aceste cazuri de tencuieli, zugrăveli și înlocuirea burlanelor, ci de lucrări complexe, efectuate – așa cum prevede legea – de specialiști, nu înainte de efectuarea unor studii complexe și a unor documentații tehnice care ar consuma oricum, din start, cea mai mare parte a finanțării. Trăgând linie sub aceste cifre, oricum le-am așeza, rezultatul arată la fel de anemic. Nu vreau să fiu cârcotaș; poate cineva mi-ar spune că “nemulțumitului i se ia darul”.

Primul exemplu care ne vine multora în cap (în curând o să ne aterizeze, la propriu, și pe cap) este clădirea din spatele Prefecturii pe care noi am botezat-o, pe bună dreptate, Casa groazei, și ea monument istoric de categorie B. Articolele apărute în Magazin Sălăjean pe tema acestui imobil care reprezintă, alături de Clădirea Albastră, un coșmar urbanistic în municipiul nostru, au redat cu amănunte situația existentă, iar părerile au fost, evident, împărțite.

Desigur, situația juridică a celor două imobile nu poate fi comparată, una este proprietate privată, cealaltă a municipiului, însă cred că cel mai important lucru este faptul că și una, și cealaltă, sunt în aceeași fază de iminentă prăbușire, de peste un deceniu. Nimeni nu a făcut nimic, abia acum putând fi văzute semne timide în cazul Clădirii Albastre (lucrările ar fi început, chipurile, de vreo două săptămâni, însă pe “șantier” bate vântul). Despre Casa groazei nici nu are sens să mai vorbim, oamenii care locuiesc acolo nu au banii necesari și nimeni niciodată nu s-a oferit să le ofere un sprijin, dat fiind faptul că discutăm de un monument istoric aflat în centrul municipiului. Altfel, desigur, e ușor să le spunem să se descurce, n-are treabă statul cu proprietatea cuiva, însă realitatea este cea pe car eo vedem, această clădire este un pericol pentru zălăuani, nu doar pentru cei care locuiesc acolo, nemaivorbind de aspectul ei dezolant, de ruină.

Revenind la proiectul aprobat zilele trecute în ședința de Consiliu Județean, nu ne rămâne decât să așteptăm să vedem câte obiective, dar mai ales cum vor fi salvate monumentele de categorie B care vor putea primi bani din acest total, sume pe care, oricum le-ai așeza, sunt insuficiente, indiferent despre ce monument discutăm.

Mai există varianta să punem două-trei petice și să dăm cu var colorat, așa cum se obișnuiește pe la noi, sau să acoperim cu folie de plastic monumentul aflat în descompunere (cum s-a procedat și în alte cazuri pe care le cunoașteți). Până și folia aceasta de plastic ne-ar consuma, împreună cu studiile de tot soiul, cea mai mare parte din aceste sume. De altfel, la capitolul “Studii și cercetări” suntem campioni: vedem cu toții cât durează până când un proiect, nu contează cât este de neînsemnat, poate fi demarat. Studii de fezabilitate, studii de fezabilitatea fezabilității, expertize de tot felul, aprobări și luni, ani de așteptare! Într-un cuvânt, o procedură care îl scoate din minți și pe cel mai răbdător om.

Un exemplu recent pe acest segment este povestea șoselei de centură a Zalăului, căreia autoritățile îi mai aplică, din doi în doi ani, câte o perfuzie sub formă de “studiu”. Acum a venit rândul studiilor… arheologice, acestea fiind probabil urmate în următorii cinci ani de cele astrologice: poate în acest fel cineva va putea ghici în stele când vom reuși să demarăm lucrările și la cea de-a doua bucată de șosea ocolitoare.

Despre bulevard, platoul cel paradit, din centrul municipiului, despre toate celelalte proiecte rămase pline de găuri și gropi în Zalău și în județ, nu mai are sens să vorbim, le vedeți zilnic și au devenit o emblemă pentru noi. Și acelea sunt supuse, evident, acestor interminabile studii și aprobări, timp în care mai alocă bani pentru o plombă de asfalt aplicată cu flacăra de la butelie ori o roabă de pietriș aruncată din mers pe câte un drum comunal.

 

 

Leave a Comment