Decenţă în adolescenţă

Vă mai amintiţi de versurile lui Adrian Păunescu referitoare la generaţia în adidaşi şi blugi? Ziceau cam aşa: „Dacă sufletul tău înţelege/ De la Rock, până la imnuri şi rugi,/ Te salut, tineret în adidaşi/ Te salut, generaţie-n blugi.” Mi-am amintit catrenul la finalul săptămânii trecute, care a însemnat şi final de an şcolar, adică festivităţi, evenimente, flori şi ţinute care mai de care. De fapt, ţinutele elevilor mi-au atras atenţia şi m-au dus cu gândul la versurile lui Păunescu. Suntem la ani lumină de generaţia lui în blugi şi adidaşi, deşi în ani, zic că s-ar număra vreo 20-25. Din păcate, generaţia de acum poartă „fusta frunză de mărar” şi „fusta cordon”, „pantofii piţi” şi decolteul până la buric. Iar asta nu desrie o ţinută de club, ci de oraş. Cam aşa s-au prezentat la festivităţi numeroase eleve de liceu şi absolvente, împopoţonând careul din curtea şcolilor. Ca să nu vorbim de machiajul care ar face cu brio reclamă la o gamă largă de vopseluri şi bidinele. Categoric, decenţa nu a fost pe ordinea de zi şi cu greu îţi dădeai seama că te afli la un eveniment şi nu la o discotecă de pe litoral.

Cred că părinţii nici nu mai fac diferenţa şi nu mai remarcă strălucirea de paiaţă a odraslelor de gen feminin, care ţin să epateze prin prost gust şi sclipici pus cu lopata. În loc să le tragă de mânecă şi să le readucă în realitate şi cu picioarele pe pământ, părinţii s-au obişnuit să tolereze şi să accepte tot ce li se pune în faţă în materie de obiecte vestimentare. Şi e păcat. E păcat că s-a pierdut reperul normalităţii şi că s-a trecut limita bunului simţ. În euforia adolescenţei, fetele confundă ideea de a fi cool şi sexy cu vulgarul, cu bâlciul, cu stridentul. Vrând să impresioneze şi să epateze prin rafinament, multe adolescente derapează jenant şi o iau pe calea grosolană a hainelor de pupăză. Sunt furate de brand, de culori ţipătoare şi uită cu desăvârşire că „less is more”, altfel spus că mai puţin încărcat înseamnă mai mult ca efect.

Aşa se face că multe adolescente ies pe stradă în haine ce s-ar preta la imaginea de doamne de companie, iar ca să fie convinse că le vede cât mai multă lume, umplu şi spaţiul virtual cu imaginea de doi bani. Pozele în sutien şi chiloţi au umplut reţelele de socializare şi mă întreb cum ar reacţiona părinţii dacă ar da cu ochii de ele. Oare le-ar privi la fel de indulgent ca pe „fusta frunză de mărar” şi „fusta cordon”? Şi dacă da, de ce ne mai mirăm şi scandalizăm că adolescente de 12-13 ani au fost răpite, sechestrate şi trimise la produs peste graniţă de indivizi cunoscuţi pe internet?

Leave a Comment