Cultura? Brrr!…

Daniel Săuca

Gafe. Nervozități. Confuzii. Sfârșitul de an e marcat și de violențe nu numai de limbaj. Violență simbolică. De e să fiu mai prețios decât e cazul, într-un asemenea cadru. Ciudată e și povestea Culturii în forma ei instituționalizată. Demisia ministrului Barbu, după o declarație nefericită (subfinanțarea cronică a Culturii rămâne însă un adevăr irefutabil), a fost urmată de o propunere ce a stârnit ironii ale multor oameni de cultură veritabili. Vom trăi și vom vedea cum se va descurca noul ministru cu funcția, după ce cu limba română d-sa mai are câte ceva de lămurit. Cazul cel mai ciudat este însă al colindei probabil „antisemite” (cine poate discuta rațional?). Cazul s-a lăsat și cu demisia colegului Tiberiu Groza de la centrul din Cluj. Nu m-aș mira, destul de probabil, conducerea CJ abia a așteptat acest caz pentru a-i cere demisia, având în vedere antecedente ale conviețuirii între cele două conduceri (ciudat și nu prea că managerul de la „Tribuna” a rămas în funcție, de e să facem o comparație între cele două cazuri). Așadar, o primă concluzie: merită să fii atent la orice posibilă problemă (mai ales în/prin media), oricând vei fi sacrificat dacă superi pe cineva de mai sus, indiferent de faptele bune. A doua mare problemă: mai nimeni nu a analizat serios acest caz (în afară, de pildă, de colegii de la Transilvania Reporter) în spațiul public, dovedindu-se încă o dată că se poartă execuțiile sumare, emoționale. Și că multe media nu sunt altceva decât organe de partid și de stat, prin urmare și de agitație și propagandă. A treia mare problemă: nu ni s-a spus ce facem cu fondul enorm de colinde „antisemite”. Nu le mai cântăm? Le ascundem? Le ardem în piața publică? Am ajuns, oricum, și victime ale corectitudinii (doar politice?), fără să putem face ceva serios pentru a evada din acest nou univers concentraționar (doar simbolic?). Tradiția, posibil, va rămâne doar prin fondul ei „corect politic”(în funcție de regimuri). Să-mi spună cine ce vrea: după epurările și cenzura staliniste, am ajuns vremurile unei noi cenzuri, „democratice”. Dintre multele ce se pot scrie sau nu în acest cadru. Sărbători fericite, în lumina nașterii lui Hristos!

3 Thoughts to “Cultura? Brrr!…”

  1. Anonim

    Fiind european ,ar trebui sa stiti singur ce sa faceti cu colindel antisemite Nu pozati in victime,

  2. Anonim

    nu iti e rusine gandacule de sauca. tocmai tu te-ai aflat sa iti dai cu parerea, tu care esti cel mai pupincurist dintre toti si iti iei leafa si iti publici cartile pe banii contribuabililor. daca nu ar fi marc sa iti finanteze ideile tale culturale ce ai face? ia nu mai ridica osanale lui marc si vezi cum zbori din centru, ca porcul mai si zboara. cateodata.

  3. Itzik Afumatu'

    Mai Saucatule…..
    O fi inlocuirea lui Barbu cu nea Gigel o ironie,da’ la asa cultura,asa ministru!
    Pe cine puteai pune mai nimerit sef peste Patampievici si Cratarescu?
    La fel si la nivel local cu,cultura….
    Da fuguta la oglinda,injimba-ti ochiu’ ala critic si te priveste ca si cum ai privi un oarecare.Daca iti place ceea ce vezi,impaca-te si cu gandul ca nea Gigel este sef peste voi!
    Pana una,alta,la ideile pe care le expui cu ,colindele antisemite si ingaduinta cu care le privesti,cred ca acestea izvorasc nu dintr-o cultura foarte vasta si bine cimentata.Daca tie ca shaf al culturii,trebuie sa-ti spuna cineva ce sa faci cu un colind antisemit,tind sa cred ca Gigel este multiplicat sub forma papusii Matrioshka pana-n Salaj!
    O astfel de atitudine izvoraste din tocmai putza gandirii nicidecum macar dintr-un putz al gandirii fie el si secat!
    Ce te face sa crezi ca esti cel mai in masura sa reprezinti cultura in Salaj avand o astfel de abordare?
    Chiar nu mai sunt alti oameni de cultura care ti-ar putea fi ei sefi in loc sa le fii tu lor?
    Te-a pleznit subit melancolia scaunului shefesc ce se clatina sub buci?
    Sa fie cantecul de lebada?
    Sa fie vreun ecou …Să-i purtaţi în maţe

    să le coafaţi coarnele

    cu bere neagră

    în „Albă ca Zăpada”

    După care să vă miraţi

    că nu mai sunteţi

    nici măcar umbre

    nici măcar viermi

    şi că nu mai aveţi

    nici măcar ligheane

    în care să vă spălaţi

    maţele

    Beau bere neagră

    în „Albă ca Zăpada”

    eteru-i singura umbră

    de-o vară, beteagă …
    Si cand se termina si berea neagra si Alba ca Zapada birt,putem pune si de-o cantare de colinda cu Jidovean afurisitu’,Jidoveanu’ nu-i bunu numa la corlat la fumu………….
    Mai stii>?
    Poate punem de-un Auschwitz,de o Treblinka,de un sopon sau un abajur din piele de om la loampa la care-si scriu unii ineptiile cu pretentii de cultura directoare!
    Probabil genu asta de colinde le astepti in prag de la colindatori!
    Rusine!

Leave a Comment