Corupţia moare, dar nu se predă

Lăsând la o parte dramele prin care trec familiile celor acuzaţi, un lucru este, totuşi, îmbucurător în toată povestea deconspirării oamenilor de afaceri sălăjeni, suspectaţi de evaziune fiscală, delapidare, spălare de bani şi grup infracţional organizat. Încet, încet, sistemul corupt din România şi, implicit din judeţul nostru, începe să se sufoce sub propria-i greutate. Sigur că toate acuzaţiile aduse celor nouă afacerişti sună cât se poate de pompos, însă hai să facem un exerciţiu simplu de imaginaţie. Dacă la nivelul unui judeţ ca Sălajul – destul de slab cotat prin prisma mediului de afaceri – o mână de afacerişti au adus prejudicii statului estimate deocamdată la aproape 6 milioane de euro, vă puteţi imagina ce se întâmplă în judeţele în care, încă, oamenii de afaceri îşi rotunjesc de zeci de ani veniturile sub protecţia politicului. E drept, câţiva dintre ei, ce păreau intangibili, au ajuns în puşcărie: Adrian Năstase, Cătălin Voicu, Relu Fenechiu, Gigi Becalii, dar şi şefii fotbalului românesc. Însă nu e suficient. Ei sunt doar câţiva dintre zeii deveniţi astăzi puşcăriaşi. Cu siguranţă că odată tăvălugul pornit va fi destul de greu de oprit. Şi când spun că seismul va continua, mă bazez pe faptul că fiecare dintre cei arestaţi au în spate reţele de infractori, care la rândul lor urmează să fie luaţi de acasă de mascaţi, ca apoi să fie anchetaţi penal. Va fi extrem de interesant momentul în care fiecare va începe să vorbească. De abia atunci vom afla nivelul de corupţie atins în această ţară, dar mai ales cât de mult rău au făcut interesele politicienilor, personale sau de partid, care au protejat zeci de ani căpuşele ce se hrăneau bine-mersi din banul public.
Dacă vreţi, asistăm la un fenomen extrem de important, care ne arată în primul rând că justiţia din România este foarte aproape de o reabilitare morală. Că mulţi magistraţi şi-au înţeles şi asumat rolul în societate, importanţa şi obligaţiile ce decurg din ea. Justiţia nu pare a mai avea rezerve să lovească în oameni cu care, în alte vremuri, nu prea îndepărtate, procurorii şi judecătorii nu avea curajul nici măcar să treacă pe acelaşi trotuar. În fine, recredibilizarea justiţiei este o miză esenţială pentru statul de drept din România, iar semnalele în această direcţie sunt mai mult decât încurajatoare.
Pentru toată lumea este clar că se prăbuşeste o lume. Este lumea dinozaurilor. Însă ne întrebăm, pe bună dreptate, ce sau cine urmează să se aşeze peste ruinele ei? Se va ridica oare o lume nouă, mai curată, care ve respecta legea, sau pur şi simplu asistăm doar la un schimb de generaţii în care mafioţii tineri elimină din sistem „dinozaurii” pentru a le lua locul?

Alte articole

16 Thoughts to “Corupţia moare, dar nu se predă”

  1. Sopon

    Saracu’ de tine!
    Bine ca esti tu cinstit si corect si-i poti judeca pe altii de la inaltimea calitatii tale si a moralei ireprosabile !

  2. Zălăuan

    Justiţia trebuie să-şi facă datoria, în primul rând pentru salariile şi pensiile grase primite.

  3. Anonim

    Felicitări autorului pentru publicistica de atitudine! De aceasta este nevoie, nu de apărarea publică a infractorilor. Cu cât mai mulți asemenea „afaceriști” trec după gratii, cu atât aerul din țara asta devine mai respirabil.

    1. Protex...ia mediului

      Halal aer resprabil cand rasuflarea unora e atat de grea cand vorovesc si le pute gura!

  4. alt zalauan

    Zalauan, iar incurci borcanele. Pensiile si salariile grase, barosane sau cum vrei sa le spui sunt in sectorul de STAT. Acolo ar trebui sa umble procurorii. Ai auzit de abuz in serviciu si deturnare de fonduri. Nu minimalizez rezultatele lor vis-a vis de oamenii de afaceri, dar ar trebui inceput cu functionarimea statului.

  5. coco

    Sopon, te deranjeaza ca a scris omu’ despre corupti ? Du/te si tine’le companie ! Daca tot esti „sopon” !

    1. Sopon

      Coco sau caca?
      Soponu’ poate tine companie si papagalilor ca tine,mai bade!
      In rest,tot papagal,tot papagal?
      Apropos?
      Ai hemoroizi si ai nostalgii dupa sopon?

  6. Anonim

    Sopon , esti cu musca pe caciula ? Urmezi ?

    1. Anonim

      Mai alifie anonima…..
      Vorbesc si ma exprim mizerabil cu mizerabilii ca tine!
      Iosagu’ nu stie decat de jug si bici!
      Pana la urma ce te freaca aia a lu’ Dabija/grija,daca am legaturi si cu cine?
      sau esti vreun pui de securist fatat inainte de termen?

  7. Anonim

    recuperarea prejudiciului ar fi mai interesant de urmarit. cu cei 5-6 milioane de euro dacas-ar recupera ,cate s-ar mai face! chiar o puscarie nou nouta pentru a nu se mai plange Ponta ca nu are unde sa-i mai tina,si sa nu mai vina cu idei de gratiere.

  8. Anonim

    nu numai recuperarea prejudiciului ar fi sufucienta ci si amenda pecuniara de cel putin dublul valoarii prejudiciului ca sa nu li se mai merite sa faca si apoi sa stea bine mersi pe banii nostrii la puscarie,ca apoi sa ramana cu averile furate,ca evaziunea inseamna bani furati din banul public adica de la noi.

  9. Anonim

    ..Mai, Sopon’ mai soponeste-te si la gurita pt ca vorbesti, te exprimi mizerabil…. Nu ataca murdar, spune daca ai legaturi cu acesti afaceristi evazionisti care fura !!????

    1. Anonim

      Mai Oali restrictionezi comentariile care nu-ti convin?

      1. olivian

        daca as putea ti-as dona cativa neuroni in plus si-o doza importanta de bun simt. prostia si nesimtirea nu ti le poate restrictiona decat Dumnezeu.

        1. Soap opera.....

          Nu poti dona ce n-ai!
          Asta e regula de aur!
          Iti spuneam eu odata mai baiete…..
          Ziarul Magazin salajean este un ziar de exceptie si bun in proportie de 99,99% doar pentru ca are in spate numele lui Daniel Muresan care este un om deosebit!
          In rest,totul este mai mult decat tacere!

  10. Cu fuioru...................

    Daca era seriozitate si competenta acolo unde se fac si se constituie societatile comerciale,unde se verifica si se intocmesc acte si se dau avize de functionare a acestora,firmele fantoma si fantomele n-ar fi existat !
    Noroc ca institutiile statului,SRI,Parchet,Politie,DNA,DGA,etc.,abilitate in a tomni lipsa de vigilenta ale unora care dau avize pe genunchi si fac verificari din buda,nu dorm si repara delasarea si incompetenta altora!
    Asa ca mai draga graitoriule,buba nu-i numa la infractoru’ prins ci si la unii negustori care pana nu-s prinsi se dau cinstiti!
    Dar,vorba bunului si inteleptului domn senator Bara…La tati le vine randu’!
    trebe numa’ musai oleaca de rabdare!
    Ca mai au si altii minte nu numa o sama care cred ca numa ei au pixuri si hartii!

Leave a Comment