Ce valoare mai are un examen naţional?

 

 

După ce rezultatele la Evaluarea Naţională au creat niscaiva tensiuni politice în ţară, fraudarea examenului de bacalaureat la liceul bucureştean pare să aibă un impact social dezastruos. Elevii şi profesorii care au dat dovadă de demnitate şi corectitudine, sunt sancţionaţi de sistemul de învăţământ, prin pierderea, de pildă, a locurilor fără taxă la facultate, în favoarea celor care au furat şi copiat, „ocrotiţi” de acelaşi sistem. Atât examenul maturităţii cât şi sistemul de învăţământ reuşesc să-şi piardă din credibilitate de la an la an. O dovadă ar fi că nu toţi elevii care aveau dreptul s-au înscris la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională.
Reacţia ar putea fi explicată prin faptul că atât elevii cât şi părinţii au ajuns la concluzia că diplomele, neacoperite de competenţe, nu mai sunt valorizate de piaţa muncii. Angajatorii privaţi nu mai dau doi bani pe ele, ştiind în ce condiţii s-au obţinut.
De altfel, atât fraudele din anii anteriori cât şi cea de anul acesta au fost descoperite de ofiţeri de poliţie şi de procurori. Niciodată inspectorii sau cei din Corpul de Control al Ministerului nu au suspectat asemenea fraude. Un alt exemplu, a fost anul trecut, la sesiunea de toamnă a bacalaureatului. În judeţul Giurgiu au fost de cinci ori mai mulţi promovaţi la examen decât în judeţul vecin, Ialomiţa. Rezultatul a fost unul bătător la ochi, explicaţia poate fi doar frauda masivă produsă în Giurgiu. Şi atunci Ministerul, inspectoratele, s-au făcut că plouă. Nu s-a luat nicio măsură de verificare, control, recorectare a lucrărilor, acolo unde rezultatele ridicau semne de întrebare. Dovadă încă o dată că funcţionează teoria: „hoţul neprins e negustor cinstit”. Administraţia centrală a educaţiei şi formării profesionale are instrumentele, inclusiv legale, să facă ordine în această fraudă fără sfârşit. Însă contează doar un singur lucru: interesul sistemului, al ministrului şi inspectorilor este să nu se afle calitatea precară a educaţiei şi formării profesionale. Iar un al doilea interes major, ar fi asigurarea materiei prime a fabricilor de diplome, care pare se că ar controla, conform spuselor unui fost ministru, Ministerul Educaţiei şi Parlamentul României.

One Thought to “Ce valoare mai are un examen naţional?”

  1. […] După ce rezultatele la Evaluarea Naţională au creat niscaiva tensiuni politice în ţară, fraudarea examenului de bacalaureat la liceul bucureştean pare să aibă un impact social dezastruos. Elevii şi profesorii care au dat dovadă de demnitate şi corectitudine, sunt sancţionaţi de sistemul de învăţământ, prin pierderea, de pildă, a locurilor fără taxă la facultate, în favoarea celor care au furat şi copiat, “ocrotiţi” de acelaşi sistem. Atât examenul maturităţii cât şi sistemul de învăţământ reuşesc să-şi piardă din credibilitate de la an la an. O dovadă ar fi că nu toţi elevii care aveau dreptul s-au înscris la …mai multe stiri […]

Leave a Comment