Când analfabetismul e ridicat la rang de virtute

Este absolut incredibil ce se întâmplă astăzi în România. Cu o atitudine pasivă față de vocea miilor de oameni ce continuă să iasă în stradă, guvernanții nu mai țin cont de nimeni și de nimic. Decât de o singură opinie. Opinia liderului suprem – Liviu Dragnea. Sentimentul pe care îl am este că, de la o zi la alta, ne adâncim tot mai mult într-o mlaștină, din care la un moment-dat va trebui să ieșim. Iar cu cât va trece mai mult timp, cu atât ne va fi mai greu să dăm jos de pe noi stratul de nămol.

Atâta timp cât o turmă de asistaţi social va continua să își pună amprenta pe destinul copiilor noștri, este evident că România nu va putea scăpa de epitetul de țară manelizată. Într-o Românie în care mii de copii sunt abuzați fizic și intelectual, unde elitele sunt hărțuite și alungate peste granițe, grija principală a celor care ne conduc este să emită legi care să îi protejeze de ghearele legii. Da, doamnelor și domnilor, vă reamintesc că trăim într-o Românie în care de prea mulți ani oamenii de valoare sunt „trași pe dreapta”, trăim într-o țară în care pușcăriașii sunt mai bine tratați decât bolnavii internați în spitale, iar asistații social sunt doar o masă de manevră folosită ciclic, în campaniile electorale. În același timp și în aceeași țară, guvernanţii apără drepturile infractorilor dând ordonanţe de urgenţă în crucea nopţii, pentru ca mai apoi să scuipe obrazul celor care şi-au luat copiii în braţe şi au ieşit în stradă să protesteze, la mitinguri paşnice, împotriva hoției. Ar trebui să ne rușinăm că trăim astfel de vremuri, lângă astfel de sobolani deghizați în oameni de stat? Nu. Pentru că foarte mulți dintre noi am demonstrat că avem atitudine, că suntem dispuși să renunțam să mai stăm cu mâinile încrucișate, așa că am ieșit în stradă. Acolo unde inclusiv copiii mei au făcut cunoștință cu ceea ce înseamnă patriotismul.

Îmi place să cred că patriotismul învățat de copiii mei nu are nimic de-a face cu propaganda de la televiziunile obediente puterii, cu mizeriile aruncate cu nerușinare de acestea în spațiul public. Copiii mei au primit lecția de patriotism în stradă, pentru că doar acolo poți face cunoștință cu realitatea, cu adevăratele valori ale acestei țări. Acolo au putut flutura cu mândrie tricolorul, alături de părinții lor, de alte mii de manifestanți. Tot acolo, în stradă, s-a cântat din inimă și într-un singur glas „Deșteaptă-te române!”. Acolo, în stradă, alături de mulți alți tineri ai acestei țări, copiii mei au reaprins lumina speranţei, au atras atenția unei lumi întregi asupra faptului că România nu este și nu va fi niciodată o țară pierdută, abandonată, că nu este și nu va fi niciodată moșia unui partid sau a unui grup de infractori. Punct.

13 Thoughts to “Când analfabetismul e ridicat la rang de virtute”

  1. Ciuntatu'

    Un grup de oameni strigau in centrul orasului:
    -Demonstratie! Demonstratie! Demonstratie!
    In spate se aude o voce:
    -Menstruatie! Menstruatie! Menstruatie!
    Se intorc si vad un individ pe care il intreaba:
    -Tu de ce strigi menstruatie?
    Tipul: -Tot aia e, adica sange sa curga!

  2. EU

    Acolo in strada copii tai au invatat cum arata analfabeti , gloata de manevra din care fac parte si parinti lor . Esti un lup moralist , fara valoare de nici un fe, l nici ca om, nici caracter maestre Vadan, care scri la comanda si nu din convingere … Puterea de azi au facilitat saracilor dublu-triplu cat stapani tai in ultimi 8 ani … Acum hai sterge ca revin in ziarul rival . Sa-ti fie de bine , ca oricum nu te mai ia nimeni in serios si nu tebaga in seama . Ciocu mai mic ca ….miroase a …

    1. Alter ego

      Excelent spus domnule Eu!
      Ai punctat mai bine decat as face-o eu vreodata,desi am orgoliu nemasurat ca as fi neintrecut in ziceri!
      Felicitari!
      Inseamna ca mai exista oameni lucizi in tara asta si negalbejiti sau useriti!
      Fatarnicia de a huli un sistem in care neamurile-ti lucreaza sau au lucrat,denota cu prisosinta spusa care zice ca fatarnicia are o mie de fetze si niciun obraz!

  3. Copilasi de strada...

    Absolut patetic!
    Genul copilasilor de strada cu pancarte agatate-n gat de parinti,cu mesaje Puie Monta,sau al celora care se arunca de pe blocuri sau licee sub stravechiul slogan Zboara soimule,zboara!……
    Prunci educati cum,ca alesii neamului se hotarasc langa tomberoane si cosurile de gunoi de pe stalpi si nu democratic la urne!
    Asta da atitudine,asta da educatie!
    Asta da viitor!

    1. Antigelu'

      Ți-ai zdruncinat tare rau creierii sa ajung la concluzia asta bah? Sa-ți fie rusine parvenit trântor care ești tu! Fi-ți-ar pesedeu de pomina sa-ți fie analfabet funcțional cu tot cu prieteniii tai din Teleorman. Copiii tai ce viitor au cu un tata asa idiot ca tine?

      1. Anonim

        Mai Prolabelu lui Gelu Purcelu…
        Viitorul pruncilor mei nu il discut cu imbecili ca tine!
        Daca era dupa mine,viitorul tau din pruncie ar justifica pe deplin avortul!
        Asa ca ma-ta mai bine se kk decat sa te fi adus pe lume!
        Latrau ordinar!

  4. Gigel pesedistu

    Cam prea mulți latrăi pesediști și aldisti prin zona. Așa se întâmpla când adevarul te roade pe dinăuntru. Toți rupții in coate au ceva de spus iar javrele schelălăie si își arată colții. Foarte bun articol apropo.

    1. Csholo...sheet

      Latraii stau si scheauna-n colbu strazii!
      Pesedeii si ald-istii au fost la urne si au castigat!
      Asa ca,lingeti-va ca potaile sub cozi,reciproc si cautati-va dreptatile strambe la tomberon,daca in decembrie n-ati fost in stare sa castigati la urna votului!
      In decembrie trebuia sa iesiti si sa va sustineti falitzii,nu sa-i impuneti astazi prin fortza haitei din drum!
      Resemnati-va ca nu va vrea poporul!

  5. Dreptatea penelista

    În urma unui audit financiar efectuat în anul 2016 la Primăria Zalău, Curtea de Conturi a dispus executarea silită a cluburilor Volei Municipal Zalău şi Fotbal Club Zalău, în urma deciziei numărul 19, din data de 26 iulie 2016. Decizia Curţii de Conturi a fost adusă la cunoştinţă şi consilierilor locali în data de 2 august 2016, iar potrivit acesteia, de la clubul de volei trebuie recuperată suma de 626.907 lei, în timp ce clubul de fotbal trebuie să achite suma de 27.754 de lei.
    Pe vremea cui s-au comis neregulile astea?
    Pentru asta nu iesiti sa latrati DREPTATE?

  6. Anonim

    Te felicit, dle Vădan, pentru articol!
    Observ că sînt asaltate articolele de ziar și pagini FB (inclusiv cu conturi FB false) de tot felul de indivizi ignari și obraznici.

  7. PNL=PDL

    @ 19:35 si gainari ca tine . Muriti de oftica analfabetilor , acolo in strada langa copii vostri , care or sa va judece , cand isi dau seama ce parinti tampiti si manipulabili i-au creat ! La ghena cu ei ! Toti cei care au dus copii nevinovati in strada ! Marsavi !

  8. Alfaman

    Olivian Vadan „publica” p’aici articole copiate de la altii din presa nationala.

  9. sasu

    un om nesimtit da lectii.halal om sia distrus si parintii din bloc,acu e mare democrat acest lingau de farfurii vadanul.

Leave a Comment