Saptamana trecuta, o stire venita de la Presedintie a atins cu o mangaiere parinteasca o parte din grupul creatorilor de legi pentru agricultura. Parca ar fi vrut sa nu-i supere: baieti, in procesul legislativ trebuie mai putina forta si ceva mai mult talent! Stirea respectiva se referea la respingerea de la promulgarea de catre Presedinte a proiectului de lege ce viza infiintarea si functionarea Camerelor Agricole (votat de catre CD in 23.06.2010). Justificarea respingerii a fost mai mult decat pertinenta:-finantarea din bani publici a unor entitati juridice private care isi propun infiintarea unor societati comerciale generatoare de profit, acordarea unor bunuri publice in folosinta gratuita acelorasi entitati;-angajarea unor institutii ale statului in organizarea de alegeri ale structurilor unei entitati private si suportarea (din bugetul public a) costurilor aferente;
-atribuirea de competente specifice autoritatilor de stat unor entitati private (fara ca acestea sa detina competenta tehnica si juridica, si fara a fi parcurse procedurile legale privind mandatul de reprezentare a unei autoritati de stat, etc)./ Am fost unul din cei (multi) care au lucrat la proiectia unor entitati asociative pentru o mai indrazneata manifestare a agricultorilor intr-un mediu economic ostil si o mai loiala reprezentare a intereselor acestora.
Am avut multe discutii (dezbateri) cu reprezentanti ai MADR, cu sindicate, patronate, chiar cu unii initiatori ai proiectului. Abandonarea demersurilor de a finaliza un proiect compatibil cu nevoile, posibilitatile si conditiile anului 2010, se datoreaza in integralitate conducerii MADR./ Sa vedem etapele parcurse de initiativa legislativa:
-1) Inregistrarea proiectului Camerelor Agricole la CD (Pl-x 338/28.01.2009). Proiectul se dezbate la Senat ca prima camera sesizata; -2) Consiliul Legislativ (Senat, nr.102/12.03.2009) face recomandari mai mult decat o cereau cutumele, in dorinta de a aduce proiectul la parametrii functionali si in corelare cu baza legislativa existenta. Pentru a demonstra puterea muschilor in procesul gandirii, legiuitorii ignora majoritatea recomandarilor, pastrand si art.34 din proiect, ca sa incheie precum toate legile dinainte de revolutie; -3) Prin Adresa 112/ 12.05.2009 trimisa senatului Primul Ministru Emil Boc solicita respingerea proiectului; -4) Initiativa legislativa este respinsa in unanimitate de catre Senat (24.06.2009); -5) Procesul legislativ continua la CD (camera decizionala). Comisia juridica (08.09.2009) si Comisia buget-finante (10.09.2009) a CD, resping in unanimitate proiectul si acorda aviz negativ;
-6) Discutiile cu partenerii sociali pentru a fundamenta un punct de vedere al MADR (agreat de sindicate si patronate) au fost scurtcircuitate de trimiterea pe sest de catre ministrul agriculturii a unui agrement fata de initiativa legislativa aflata in dezbatere, recunoscand astfel incapacitatea Ministerului de a prezenta un proiect propriu sau amendamente de fond; -7) Aprobarea proiectului in CD (23.06.2010) cu 257 voturi pentru, 4 voturi contra si 5 abtineri; -8) Presedintele solicita reexaminarea (16.07.2010) si transmite legea (nepromulgata) senatului.// Cu siguranta Presedintele a constatat si riscul enorm de politizare a noilor structuri (chestiune evidentiata si de structura comitetului de initiativa) dar si riscul de aparitie, odata cu alegerile, a unor focare de razmerinte in mediul rural, greu de controlat.
Nicaieri in lumea democrata, legiuitorul nu este implicat in organismele care implementeaza legile. In cazul Camerelor Agricole, deputatii s-au bagat ca musca-n zer in comitete si comisii de aplicare a legii. Cu siguranta o parte din mintile initiatorilor au ramas blocate in decorul dinainte de revolutie. Este o suprapunere inacceptabila a doua puteri ale statului pe acelasi culoar. Baietii vor ei cu manuta lor sa se asigure ca : prima camera-i a mea, ce-a de-a doua e a ta, celelalte tot asa !
Asa se explica si atitudinea total diferita si justificata a senatorilor fata de deputati. //Cateva actiuni, cel putin curioase, lansate de la comisia de agricultura a CD, respinse de Senat, odata revenite la CD (camera decizionala) s-au rezolvat exact cum au dorit… initiatorii. In orice caz exemplele sunt inventariate si cu siguranta va veni si vremea lor. Se mai vorbeste ca tesatura are radacini adanci, dezvoltate mult inainte de cele pentru care se intereseaza DLAF (subiect arzator dupa raportul CE pe Justitie). // E vacanta si la Parlament va fi liniste. Nu va fi liniste la MADR (si institutiile din subordine) unde s-a hotarat deja o reducere a personalului de la 13.302, la 9.836 (mai putin cu 36%).
Probabil la nivelul ministerului si a directiilor judetene se va atinge un maxim in politizare si disfunctionalitate.// Dupa ratarea infiintarii unei institutii importante (Camerele Agricole), cu o structura institutionala in descompunere, constatand ca aureola europeana (unde aveam ceva asteptari) lipseste iar cea autohtona nu a existat niciodata in managementul MADR , constatand o atitudine total potrivnica fata de cea a primului ministru si a presedintelui (cel putin in ceea ce priveste proiectul de lege analizat), ma intreb: incotro se indreapta agricultura romaneasca si ale cui interese le reprezinta ministrul agriculturii?