Voucherele de vacanţă cresc interesul turiştilor pentru „Litoralul pentru toţi”

Cererea pentru sejururi în programul „Litoralul pentru toţi”, care se derulează în luna septembrie, este mai mare anul acesta cu 140 la sută faţă de cea înregistrată anul trecut datorită voucherelor de vacanţă, iar numărul turiştilor a crescut de 2,5 ori, a declarat Lucia Morariu, preşedinte al unui turoperator membru în Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).
„Voucherele de vacanţă sunt, bineînţeles, principalul factor care a generat creşterea numărului de sejururi vândute pe litoral pentru luna septembrie. Preţul mediu cheltuit de un turist s-a majorat la 431 lei în 2018, faţă de 380 lei în anul anterior. Mulţi turişti români au preferat să-şi amâne vacanţa de vară la mare pentru luna septembrie, motivele fiind variate. Este vorba fie de persoane care îşi doresc un sejur pe litoral, dar nu suportă temperaturile caniculare din lunile de vârf, fie de turişti care vor să beneficieze de preţuri mai accesibile, având posibilitatea în acest fel să petreacă atât un sejur pe litoral, cât şi unul la munte, de exemplu, fie de turişti care pur şi simplu nu au mai gasit disponibilităţi în sezon la hotelurile preferate”, a precizat Lucia Morariu preşedinte-fondator al Eximtur.
Cel mai bine se vinde destinaţia Mamaia, urmată de Eforie Nord. Mai exista disponibilităţi, iar preţurile sunt mai mici şi cu 50 la sută faţă de sezonul de vârf.

Leave a Comment