Turcii de la Ozaltin au primit autorizația de construire pentru două viaducte de pe lotul de autostradă Nădășelu-Zimbor

Turcii de la Ozaltin au primit Autorizația de Construire, etapa I, pentru viaductele cu lungimea de 3 kilometri pe lotul de autostradă dintre Nădășelu (Cluj) și Zimbor, scoase din contractul cu UMB. Ministerul Transporturilor a acordat autorizația de construire, emisă pentru Autostrada Transilvania: „Modificarea Autorizației de construire nr.18107.O4.2021, emisă pentru ,,Autostrada Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea, Subsecțiunea 3A2: Nădășelu – Mihăiești (km 8+700 – km 25+500)” – Etapa I”.

Lotul de 30 de kilometri dintre Nădășelu și Zimbor nu poate fi deschis circulației până când cele două viaducte nu vor fi finalizate. Astfel, următoarea secțiune, dintre Zimbor și Poarta Sălajului, în lungime totală de 12 kilometri, nu ar fi conectată cu autostrada.

Termenul limită pentru cei 42 de kilometri de drum de mare viteză, dintre Nădășelu și Poarta Sălajului este luna august a anului 2026, în conformitate cu jaloanele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Durata de proiectare și execuție a lucrărilor este de 27 de luni, potrivit economedia.ro.

Leave a Comment