Clasamentul celor mai profitabile companii din judetul Salaj in anul 2009 a suferit modificari semnificative fata de cel din anul precedent. Daca in 2008, lider de necontestat era Silcotub, cu 128,5 milioane de lei, anul trecut, producatorul de tevi nu a mai reusit sa prinda topul. Locul sau a fost luat de ocupanta pozitiei secunde de anul trecut, Sentosa Impex Hida, reiese din datele furnizate de catre reprezentantii Oficiului Registrului Comertului (ORC) de pe langa Tribunalul Salaj. Producatorul de pigmenti pentru zugravit a reusit, in an de criza, sa realizeze un profit net de aproape 11,5 milioane, in usoara crestere fata de cel din 2008. El este urmat de Energobit Prod Jibou, care, desi a avut un profit mai mic cu circa sase procente fata de 2008, ajunge pe treapta a doua a podiumului, cu un profit net de 7,3 milioane de lei.
Surpriza din Top 5 o constituie societatea Siera SA Zalau, ce activeaza in domeniul intretinerii si repararii autovehiculelor si care isi adjudeca locul trei. Fentand, practic, criza economica, profitul obtinut de aceasta in 2009 a explodat raportat la cel din anul anterior, ajungand la 6,6 milioane de lei, de la nici 30.000 de lei.
Cea mai profitabila firma salajeana de transport rutier de marfuri – Trans Bitum SRL Ip – ramane in clasament, chiar daca profitul realizat in decursul anului de criza s-a diminuat cu 32,3 procente fata de 2008. Ultima pozitie din topul pe Salaj ii revine societatii de constructii CZ&K SRL din Aghires, cu un castig net de 3,7 milioane de lei, in scadere cu 30 la suta in comparatie cu situatia inregistrata in 2008.
In randul celor 41 de judete ale tarii, Salajul ocupa pozitia 33 din punct de vedere al celui mai mare profit declarat pe 2009 de catre o firma care are sediul social in judet, depasind, astfel, judetele: Botosani, Caras-Severin, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ialomita, Mehedinti si Vaslui.
Cele mai puternice cinci companii din economia judetului au realizat, potrivit ORC Salaj, afaceri cumulate de aproape 900 milioane de lei.
La nivel national, in 2009, cele mai mari castiguri, respectiv 1,7 miliarde de lei, le-a declarat OMV Petrom. Clasamentul este completat de Romgaz (830 milioane de lei), Electrica (621 milioane de lei), GDF Suez Energy Romania (437 milioane de lei) si Enel Distributie Muntenia SA (340 milioane de lei).