Statul îi ajută pe sălăjenii îndatoraţi să-şi plătească ratele către bănci

Sălăjenii înecaţi în datorii şi ale căror venituri se situează sub media naţională de 1.600 de lei ar putea primi o gură de oxigen din partea statului. Vestea a fost dată de însuşi premierul Victor Ponta, care a precizat că persoanele care se confruntă cu probleme în rambursarea creditelor către bănci, dar nu au depăşit scadenţa cu mai mult de 90 de zile, vor avea posibilitatea să beneficieze de o înjumătăţire a ratei pe o perioadă de doi ani. Reducerea nu poate depăşi 500 de lei.
„Avem acordul pentru două măsuri care vor avea un impact important în economie. Este vorba despre o măsură care va fi adoptată printr-o ordonaţă de Guvern, măsură de sprijin de sprijin a persoanelor fizice care au credite la bănci. Se aplică tuturor creditelor luate de persoane fizice, condiţia este ca acestea să aibă un venit lunar mai mic sau egal cu salariul mediu de 1.600 de lei şi să nu aibă restanţe de mai mult de 90 de zile la plata ratei. E o măsură care sprijină 907.000 de debitori persoane fizice. Este vorba despre înjumătăţirea ratei pentru o perioadă de doi ani, dar nu mai mult de 500 de lei. În baza calculelor făcute de Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României (BNR) în 2014, o sumă de aproape patru miliarde de lei noi să fie disponibilizată din partea băncilor către persoanele fizice. Jumătatea din rata pe care o vor plăti va fi amânată, iar statul va suporta pe baza unui credit fiscal din impozitul pe venit diferenţa, după ce se termină cei doi ani”, a explicat primul-ministru.
Astfel, cei care se vor încadra vor achita timp de cel mult doi ani, jumătate din rata datorată instituţiei bancare, dobânda rămânând nemodificată. Scadenţa creditului va fi prelungită cu perioada pentru care s-a aplicat înjumătăţirea ratelor. Ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, a precizat că reducerea de impozit va fi de cel mult 200 de lei lunar, impactul peste doi ani urmând să fie de circa 0,1 la sută din PIB.
Ultimele date statistice publicate de către Banca Naţională a României arată că până la finele anului trecut, sălăjenii, persoane fizice şi agenţi economici, au împrumutat din bănci 1,5 miliarde de lei, sumă reprezentând atât creditele în moneda naţională, cât şi cele în valută. Mai mult de 26 la sută din valoarea totală a împrumuturilor bancare, respectiv 395,3 milioane de lei, constituie ratele neachitate la termen. Cele mai mari probleme de rambursare sunt la creditele în lei, iar nu la cele în valută. Potrivit Băncii Centrale, la capitolul împrumuturi în moneda naţională, sălăjenii figurează cu credite în valoare de 730.2 milioane de lei, restanţele reprezentând peste 29 de procente. În ceea ce priveşte creditele în valută, valoarea acestora atinge echivalentul a 774,5 milioane de lei, 23,6 la sută din sumă fiind ratele neachitate la termen.

3 Thoughts to “Statul îi ajută pe sălăjenii îndatoraţi să-şi plătească ratele către bănci”

  1. ion

    Masura populista de kkt ca doar e an electoral! Domnisoara,statul ajuta din banii fraierilor care muncesc si care nu si-au cumparat ce nu le trebuia pentru ca asa au vazut la „cutare”!

  2. dan februarie

    cine dracu I-o pus sa-si ia credite,trebuia sa se intinda cat le e plapuma si sa se gandeasca,daca n-or putea plati ?.dracu sa-i ia pe toti.

  3. Anonim

    dar cum vrei sa-ti iei o casa daca nu-ti faci credit inseamna ca tu n-ai realizat nimic in viata

Leave a Comment