Tiberiu Marc îi cere ministrului Dan Şova să finalizeze tronsonul de autostradă Borş-Gilău

Preşedinţii consiliilor judeţene din Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureş şi Cluj îi vor scrie ministrului Dan Şova pentru a-i solicita ca finalizarea tronsonului Borş-Gilău din Autostrada Transilvania să primească finanţare cu prioritate.
Cel mai probabil, scrisoarea celor cinci oficiali va fi transmisă ministrului delegat pentru proiecte de infrastructură de interes naţional şi investiţii străine, Dan Şova, în cursul săptămânii viitoare. Demersul şefilor administraţiilor judeţene se bazează pe faptul că Autostrada constituie o cale de comunicare cu Europa de care depinde dezvoltarea Transilvaniei
„Tronsonul care parcurge traseul dintre Borş şi Suplacu de Barcău al viitoarei autostrăzi este realizat în proporţie de peste 40 la sută. Lucrările începute riscă să se degradeze, atât prin acţiunea factorilor naturali cât şi prin furtul de componente de rezistenţă. Pe de altă parte, sunt semnale că investiţii importante care s-ar putea realiza în zonă aşteaptă o decizie în legătură cu finanţarea acestui proiect”, a declarat Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj. Acesta consideră că Autostrada Transilvania trebuie să se numere printre priorităţile de finanţare din surse guvernamentale.
Proiectul Autostrăzii Braşov-Borş, denumit Autostrada Transilvania, a fost aprobat în 2003 şi început un an mai târziu, în baza unui contract de 2,2 miliarde de euro încheiat cu Bechtel, care trebuia executat până în 2012. Contractul a suferit în decursul timpului mai multe modificări, fiind reziliat în mai 2013, statul român urmând să plătească companiei americane 37,2 milioane de euro şi datorii de 50 milioane de euro.
Pe fondul disputelor politice iniţiate de partidele care s-au succedat la guvernare şi fără bani alocaţi de la buget, proiectul autostrăzii de 415 kilometri a fost derulat într-un ritm lent.

Alte articole

3 Thoughts to “Tiberiu Marc îi cere ministrului Dan Şova să finalizeze tronsonul de autostradă Borş-Gilău”

  1. Anonim

    Daca-i cere Marc o sa se comformeze imediat.Nu poate fi refuzat este prea important omu in PSD.

  2. ANTISECURITATE ANTI MARC SI BUTIRI

    MAI BOULE DE MARC O SA FACI AUTOSTRADA CUM AI ADUS SI APA PENTRU ORAS DE LA DRAGAN SINGURUL LUCRU CARE LAI FACUT E CA LAI PUS SI IL MENTII PE GUNOIUL DE BUTIRI LA FINANTE, DE UNDE BANI PUBLICI BALBAITULE SI HANDICAPAT MINTAL

  3. Ptentru ANTI...

    Ca esti bolovanos la gura si scris, inteleg: ai ceva lipsa din cei sapte ani de casa! Dar sa faci greseli flagrante de ortografie nu inteleg: tine oare tot de cei sapte ani, sau e vorba de vre-un betesig?

Leave a Comment