Sarmarii disponibilizati primesc promisiuni in loc de bani

Sarmarii disponibilizati primesc promisiuni in loc de bani

Desi s-a ales in ianuarie cu o amenda de 10.000 de lei pentru ca nu a achitat platile compensatorii celor 80 de fosti salariati, societatea Cuprom intarzie sa acorde oamenilor drepturile banesti. Dupa cum ne-a declarat Ioan Blaj, liderul Sindicatului Cuprom Zalau, tot ce a primit de la reprezentantii companiei sunt promisiuni ca banii vor ajunge in curand in conturile oamenilor. Nu a fost inaintat, insa, vreun termen.

Cei 80 de angajati ai fabricii de sarma din Zalau au ramas fara locuri de munca incepand cu 23 noiembrie, beneficiind de o perioada de preaviz de 20 de zile lucratoare. Dupa cum prevede contractul colectiv de munca, muncitorii au dreptul la compensatii banesti egale cu sase, respectiv opt salarii de baza individuale, in functie de vechimea in munca.

Ingrijorati ca vor avea soarta sarmarilor de la Baia Mare, sindicalistii zalauani au solicitat sprijinul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) Salaj. In urma unui control in domeniul relatiilor de munca, inspectorii institutiei au dispus ca platile sa se faca pana cel tarziu in 15 ianuarie. Cum termenul nu a fost respectat, producatorul de sarma a primit o amenda de 10.000 de lei si i s-a impus un nou termen, respectiv 26 februarie, pentru achitarea compensatiilor financiare in cauza.

Pana la aceasta data lichidatorul societatii nu ne-a comunicat daca a indeplinit sau nu dispozitiile noastre. Oricum, nu-i mai putem sanctiona inca o data pe aceeasi masura. Din punctul nostru de vedere, nu mai avem ce sa facem, in conditiile in care relatiile de munca s-au incheiat. Tot ce le-a ramas celor in cauza este sa apeleze la instanta, lucru pe care, din cate stiu, l-au si facut, sustine Daniela Biris, directorul coordonator al ITM Salaj.

Platile compensatorii nu sunt, insa, singurele datorii pe care Cuprom le are fata de salariati. Potrivit lui Blaj, angajatii au de recuperat de la patronat niste restante de anul trecut, printre care se regasesc primele de sarbatori, si acestea stipulate in contractul colectiv de munca.

Cuprom, cel mai mare producator de cupru din Romania, s-a confruntat cu probleme financiare si a intrat in insolventa la sfarsitul anului 2008, dupa ce Tribunalul Comercial Bucuresti a admis procedura de faliment la solicitarea unei firme de consultanta.

Fabrica de la Baia Mare a fost inchisa, iar 200 de persoane, lasate fara slujbe. Chiar daca pe poarta unitatii de la Zalau nu a fost pus, cel putin deocamdata, lacatul, lucrurile nu sunt prea roz nici aici. Dupa cum ne-a declarat liderul sindical, din cauza diminuarii comenzilor, se lucreaza doar in sectia trefilare, celelalte doua fiind inchise: Laminorul este inchis permanent, iar salariatii sectiei de emailare sunt in somaj tehnic.

Grupa I salveaza somerii

Aproape 500 de fosti si actuali angajati ai fabricii Cuprom Zalau au obtinut in instanta grupa I de munca pentru perioada 1974-1990, a precizat Blaj. Acest lucru va permite persoanelor in cauza fie sa obtina pensii marite, fie se se pensioneze, in functie de situatia in care se afla.

Cei mai avantajati vor fi salariati aflati in somaj care erau in imposibilitatea de a intra in pensie pentru ca nu aveau ani suficienti in munca. Acum, gratie grupei I pe care au castigat-o, se vor putea pensiona la limita, explica presedintele de sindicat.

Leave a Comment