Salarii tot mai mici în buzunarele sălăjenilor

Sălăjenii o duc tot mai greu de la o lună la alta, în special cei care lucrează în domeniul privat. Toate aceste greutăți financiare vin  în această perioadă  peste situația economică grea prin care întreaga țară trece, iar perioada următoare, după cum anunță analiștii, va fi și mai grea.  Câștigul salarial în luna februarie la nivelul județului Sălaj a scăzut comparativ cu luna anterioară. Cel puțin asta indică un ultim raport remis de Direcția Județeană de statistică Sălaj cu privire la ”Principalii indicatori economico-sociali, ai județului Sălaj, în luna februarie 2020”. Potrivit sursei citate, câştigul salarial mediu nominal brut, în luna februarie 2020, a fost de 4.235 de lei/persoană, mai mic cu 19,2 la sută față de câştigul salarial mediu nominal brut pe economie, iar cel net de 2.639 lei/persoană, mai mic cu 17,6 la sută față de câştigul salarial mediu nominal net pe economie. Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net pe total județ şi indicele prețurilor de consum pe total țară, în luna februarie 2020, a fost de 101,7 la sută față de luna ianuarie 2020 şi de 98,8 la sută față de luna februarie 2019. Efectivul de salariați, la sfârşitul lunii februarie 2020, a fost de 52.209 persoane, în creştere cu 45 persoane (+0,1 la sută) față de luna ianuarie 2020 şi cu 544 persoane (+1,1 la sută) față de luna februarie 2019. Tot în luna precizată, numărul şomerilor înregistrați era de 4.381 de persoane reprezentând 1,7 la sută din numărul total pe țară al şomerilor, în creştere cu 1,3 la sută față de luna ianuarie 2020 şi în scădere cu 7,9 la sută față  de luna februarie a anului trecut. Din total precizat, numărul şomerilor aflați în plată la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Sălaj era de 916 persoane. Rata şomajului înregistrat, la sfârşitul lunii februarie 2020, a fost de 4,3 la sută în raport cu populația activă civilă de la 1 ianuarie 2019 mai mare cu 1,3 puncte procentuale față de rata şomajului înregistrat pe total țară.

4 Thoughts to “Salarii tot mai mici în buzunarele sălăjenilor”

  1. Anonim

    nu cred ca securistii o duc mai rau!

  2. Anonim

    In timp ce romanii de rand o duc de zi pe maine, exista destui privilegiati in democratie. Un porc cu o pensie militara speciala primeste de la stat intr-o luna mai multi bani decat primeste un pensionar mediu in 5 ani. Si lumea nu iese in strada, #rezist nu fac clabuci la gura pe strada !

  3. Anonim

    10 30 ia mai aminteste i si pe cei de la buget ,peste un milion ,la care li s-au dublat sau triplat salarile in ultimii 2 ani pe spinarea ,desigur ,a celor ce muncesc in privat.

  4. Anonim

    Adica cum „in special cei din domeniul privat” ? Vrei sa spui NUMAI cei din domeniul privat !!!

Leave a Comment