Sălajul stă pe un munte de cărbune. Degeaba! De minele sălăjene s-a ales praful

Mii de sălăjeni au muncit în minele subterane pentru extracția cărbunelui. De toate s-a ales praful, n-a mai rămas nimic. Au rămas doar amintirile și foști mineri care confirmă că în subteranul Sălajului există zăcăminte de cărbune ce pot asigura necesarul județului pentru cel puțin două secole.

Interesant este că la nivelul Uniunii Europene au reapărut discuțiile privind reluarea extracției cărbunelui având în vedere o posibilă criză a gazului pe fondul războiului din Ucraina. Anunțul este oficial și vine la mulți ani după ce noile norme europene pentru prevenirea și combaterea poluării au contribuit din plin la închiderea minelor românești. Și nu s-a întâmplat doar la noi, iar acum s-a constatat că ar fi bun din nou niște cărbune mai ales că există state dependente în totalitate de gazul rusesc. Scriam în 2007 că producția de cărbune era atât de mare încât CFR a construit o linie de cale ferată care să treacă prin Şărmășag pentru a putea fi transportat în toate colțurile României și în străinătate. Numărul celor care munceau în subteran și în carierele de la suprafață ajunsese la un moment dat la aproximativ 4000 de oameni, cei mai mulți fiind angajați la minele din Şărmășag și Ip. Ceilalți lucrau la minele de la Chieşd, Brusturi, Lupoaia, Zăghid, Surduc sau Teștioara. La Şărmășag și Surduc au fost descoperite importante zăcăminte de cărbune brun încă din perioada interbelică.

Bucureștiul, alimentat cu cărbune din Sălaj

Tot acum 15 ani scriam că până în anul 1976, cărbunele obținut în Sălaj ajungea atât la centralele termice din Oradea, Satu Mare, Cluj sau București cât și în străinătate, unde avea aceeași destinație și anume producerea de energie termică. Numai că în anul 1976, trustul a fost desființat și s-au înființat Întreprinderea Minieră Bihor și Întreprinderea Minieră Sălaj. Anii au trecut, a venit Revoluția, iar anumite decizii luate la nivel central, dar și costurile mult prea mari de exploatare au făcut ca mineritul sălăjean să ajungă pe butuci. Încă ceva. Tot mai multe centrale termice din orașe au renunțat la cărbune și au trecut la funcționarea pe gaz. Adio, cărbune!

Praf și pulbere

În cele din urmă, peste toate exploatările de cărbune din Sălaj a fost pus lacătul. Au mai rămas clădiri fantomatice, unele fiind distruse, altele vandalizate. La Şărmășag exista un club al minerilor, o cantină, spații, o bibliotecă, de toate alegându-se praful. La fel s-a întâmplat și la Hida, peste tot. Au mai rămas câteva persoane responsabile cu paza, cu închiderea minelor. Ioan Tăut a muncit ani în subteran, la fosta Mină din Şărmășag. Ultima oară l-am întâlnit pe o bancă, în fața casei sale. S-a întâmplat acum trei ani. „Peste 20 de ani am muncit în subteran. A fost muncă grea, dar bine plătită. Domnișor, aici este cărbune pentru cel puțin o sută de ani. Mergeți acolo, la puțul „Vaca”, acolo a fost descoperit mult cărbune, există documente. Au pus placă de beton, au acoperit gura. Tot au furat, tot au distrus. Praful s-a ales. Noi am avut aici cantină, bibliotecă, sală de dans, cinematograf. Nimic nu mai e! Vedeți, tăte blocurile din Şărmășag pentru mineri au fost făcute. Uitați cum arată, toți foștii mineri s-or dus în străinătate. Nu-i mai nimeni”, mi-a spus atunci fostul miner, un bătrânel simpatic, aspru. Ne-am urcat în mașină și am pornit spre Chieșd, iar printr-o pădurice de salcâmi am ajuns la locul unde minerii spun că există un munte de cărbune. „Puțul Vaca. Aici e, uitați, aici o betonat. E adânc tare, sute de metri îs. Aici este mult cărbune”, mi-a spus bătrânelul. E liniște acolo, nu se aud decât ciorile. Ne-am întors în Sărmășag, iar lângă blocul din fața noastră stăteau alți bătrâni. Jucau table. Amândoi au fost mineri. Au muncit peste 15 ani în subteran.

Oltcit nou și vacanță la mare

„Domnule, io mi-am cumpărat Oltcit nou din banii pă care i-am luat la disponibilizare. O fost verde, nici motorul nu se auzea, torcea. Înainte ne duceam la mare, sindicatul ne ajuta. Era bine. Uite, nu îi mai nimic acum. Stăm aci și jucăm table”, îmi spune unul dintre foștii mineri. Îi las, par acaparați de joc.

Costuri mari și cărbune ineficient

Tot de la foști mineri am aflat că problema ținea și de eficiența energetică a cărbunelui. În multe cazuri, costurile pentru uscarea cărbunelui erau mult prea mari și clienții tot mai puțini. Rămânea însă cererea de la populație. Pe vremea când era primar al comunei Chieșd, Ioan Cătană, susținea că în zonă există zăcăminte de cărbune pentru a acoperi necesarul în Sălaj în următorii 200 de ani. Scumpirea gazului și criza lemnelor pentru foc au făcut ca un investitor privat să se gândească la reluarea extracției cărbunelui de la suprafață, în zona Şărmășag-Bobota. Inginerul Mihai Șpurigan explica atunci necesitatea unei asemenea investiții tocmai pentru a acoperi cererea de cărbune tot mai mare, cerere venită de la populație. Din păcate, investiția n-a mai fost realizată, motivele fiind diverse.

Redeschiderea minelor din Sălaj? Un vis

Foștii mineri cu care am discutat consideră aproape imposibilă reluarea extracției cărbunelui din subteran. „Numai Dumnezeu știe ce este în subteran, probabil că toate galeriile sunt inundate, acolo nu mai poți intra. Cine mai intră acolo, de câți bani e nevoie, este absurd. Da, cărbunele poate fi exploatat la suprafață, asta este posibil”, mi-a mai punctat Ioan Tăut, fostul miner.

2 Thoughts to “Sălajul stă pe un munte de cărbune. Degeaba! De minele sălăjene s-a ales praful”

  1. Anonim

    Articolul e binevenit în actualul context. Habarniștii de la UE, după ce au țipat că trebuie închise minele, acum o dau la întors, cică să se redeschidă de parcă,asta-i jucărie. E bine de știut că Germania și Polonia nu au respectat de la început directiva UE și nu și-au închis minele precum slujile din bucă. Uite că nemții și polonezii au făcut bine că nu execută orbește tot ce vine de la bruxeles !

  2. Ioan

    Felicitari dle Razvan Pop pentru CE SI CUM SCRIETI !! Adevarat ziarist , BRAVO !!

Leave a Comment