Sălajul, printre cele mai sigure judeţe privind riscul intrării în insolvenţă

Un număr tot mai mare de firme din cele a căror cifră de afaceri depăşeşte un milion de euro îşi declară incapacitatea de plată. Cu toate că numărul companiilor intrate în insolvenţă în primele şase luni ale acestui an este se află în scădere comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, media incidenţei insolvenţei în România este de patru ori mai ridicată decât în regiune, potrivit unei analize recente a unei agenţii de specialitate.
Doar şase dintre judeţe, printre care se află şi Sălajul, sunt, din punct de vedere al riscului insolvenţelor, cele mai sigure, după cum arată datele oficiale.
Peste 4.700 de societăţi au intrat în insolvenţă în primele şase luni, în scădere cu 55,98 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014, rezultă din statisticile Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cel mai mare număr de companii intrate în insolvenţă, 1.076, a fost înregistrat în municipiul Bucureşti, în scădere cu 50,7 la sută, în primele şase luni comparativ cu aceeaşi perioadă din 2014. Acesta este urmat de judeţul Bihor, cu 303 companii în insolvenţă, în scădere cu 62,91 la sută, Timiş cu 284 firme, mai puţine cu 40,96 la sută şi Maramureş cu 276, în creştere cu 10,74 la sută), de altfel singurul judeţ în care numărul insolvenţelor a crescut faţă de anul trecut.

Sub 50 de firme declară incapacitate de plată
Datele oficiale arată că, din punct de vedere al riscului insolvenţelor, cele mai sigure judeţe sunt Călăraşi, Harghita, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Sălaj şi Teleorman. În cele şase unităţi administrativ – teritoriale, numărul firmelor care au declarat incapacitatea de plată nu trece de 50 de cazuri.
Marea problemă este că a crescut numărul insolvenţelor în rândul firmelor mari, cu un impact major în economie. Scăderea incidenţei procedurilor de insolvenţă se înregistrează în rândul societăţilor comerciale cu o cifră de afaceri sub 100.000 euro, însă în cazul celor a căror cifra de afaceri depăşeşte un milion de euro, incidenţa a crescut cu 13 la sută, raportat la aceeaşi perioada a anului anterior (170 de societăţi). Statisticile arată că media incidenţei insolvenţei în România este de 45 de cazuri la 1.000 de firme active, de patru ori mai mare decât media în plan regional. Economia românească conduce, detaşat, topul insolvenţelor în Europa de Est.
Potrivit agenţiei care a întocmit analiza, Codul insolvenţei a ridicat valoarea – prag a creanţei şi a dublat termenul după împlinirea căruia se poate formula cererea de deschidere a procedurii, valoarea crescând de la 30.000 de lei la 40.000 de lei, iar termenul de la 30 la 60 de zile. Astfel că legislaţia a făcut o adevărată curăţenie în mediul de business, mai ales în rândul firmelor mici.

Leave a Comment