Sălajul, în topul șantierelor de autostradă

În ultima perioadă, veștile din teren în ceea ce privește progresul înregistrat pe șantierele viitoarelor drumuri de mare viteză sunt tot mai bune. Două companii românești ocupă podiumul constructorilor cu cele mai mari progrese în lunile iulie și august ale acestui an, iar rezultate bune sunt remarcate pe sectoare ale Autostrăzii Transilvania, atât în Sălaj, cât și pe cele ce fac legătura cu județul Bihor.

Topul este deschis de Construcții Erbașu, care a urcat pe prima poziție, în urma unui avans de 19% pe lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș de pe Autostrada Transilvania. Odată cu finalizarea lucrărilor, sălăjenii vor putea circula neîntrerupt pe șoseaua de mare viteză de la Nușfalău la vama cu Ungaria.

Mai mult, șantierul a ajuns la un stadiu fizic de peste 34%, aferent noului contract. Dacă sunt adăugate lucrările executate anterior de Bechtel, tronsonul cu viaductul de la Suplacu de Barcău este realizat în proporție totală de peste 58%, potrivit datelor publicate de economica.net.

Progrese pe șantierele din Sălaj

Poziția a doua în clasament este ocupată grupul UMB, care a raportat un progres de aproape 5%pe lotul Zimbor – Poarta Sălajului al Autostrăzii Transilvania, Potrvit celor mai recente date, stadiul de execuție a lucrărilor a ajuns la 84%. Raportat la rezultatele din teren de la începutul anului 2025, progresul înregistrat este unul de circa 16%.

În lunile februarie și aprilie ale acestui an, stadiul fizic era de 67,88%, respectiv 73,1%. Mai mult, în prima lună de vară, lotul era finalizat în proporție mai mică de 80%.

Un progres mai puțin semnificativ este înregistrat pe lotul dintre Nădășelu și Zimbor. Dacă în luna februarie, stadiul înregistrat era de 81,9%, în luna august acesta a ajuns la 86,7%. În sezonul estival, stadiul de execuție a avut parte de o creștere modică de doar 0,7%, potrivit datelor.

Leave a Comment