Sălăjenii se menţin în fruntea topului datornicilor la bănci

 

Restanţele la credite, atât cele în lei cât şi cele în valută, au scăzut, la finele lunii iunie, cu aproximativ cinci procente. Cu toate acestea, Sălajul rămâne printre judeţele în care se înregistrează cele mai mari rate ale restanţelor.
Conform unui raport al Băncii Naţionale a României (BNR), valoarea totală a creditelor restante în lei ale populaţiei şi firmelor, înregistrată în luna iunie, se cifrează la aproximativ 12,68 miliarde de lei, cu 4,84 la sută sub cea raportată în mai, în timp ce restanţele la creditele în valută se ridicau la 18,6 miliarde lei (echivalent), în scădere cu 5,5 la sută.
Totalul creditelor în lei se ridica, în iunie, la 90,5 miliarde de lei, mai mare cu 0,67 la sută faţă de luna precedentă, din care 51,74 miliarde de lei erau sume contractate de agenţii economici şi 36,85 miliarde de lei de populaţie. Creditele în valută totalizau 126,9 miliarde de lei în iunie, mai puţin cu 1,77 la sută faţă de luna mai, din care 59,6 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenţii economici şi 64,8 miliarde de lei de populaţie.
Potrivit sursei citate, unele dintre cele mai mari rate ale restanţelor se înregistrează în judeţele Sălaj, respectiv 27,4 la sută din creditele în lei şi 26,96 la sută din creditele în valută, Mehedinţi (20,63 la sută din creditele în lei şi 21,28 la sută din creditele în valută, Bistriţa-Năsăud (20,75 la sută din creditele în lei şi 20,14 la sută din creditele în valută) şi Vâlcea (16,08 la sută din creditele în lei şi 24,18 la sută din creditele în valută).

Leave a Comment