Rezultatul extragerii de duminică la Loteria bonurilor fiscale

La ultima extragere a Loteriei bonurilor fiscale organizată de Fisc au participat bonurile emise în perioada 1 – 30 aprilie 2018, conform unui unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice. Bonurile fiscale emise în data de 15 aprilie 2018, cu o valoare de 338 lei, au fost desemnate câştigătoare la extragere specială a Loteriei bonurilor fiscale organizată duminică. Fondul de premiere este de 1 milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare. Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al Loteriei Române pentru o perioadă de minimum 30 de zile.Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

 

 

Leave a Comment