Reguli noi și sancțiuni fără precedent la ITP-ul autovehiculelor

În primăvara acestui an intră în vigoare o serie de modificări aduse legislației privind inspecțiile tehnice periodice (ITP) ale autovehiculelor. Astfel, cele mai importante modificări vor fi cele legate de condițiile în care mașinile vor putea trece de inspecție și regimul sancțiunilor, acestea urmând să fie mai mari. Așa cum se știe, din 1 ianuarie 2018, șoferii sunt obligați să vină cu autovehiculele anual pentru inspecție. Proprietarii de autovehicule noi fac prima inspecție după trei ani de la înmatriculare. Mașinile la care se vor găsi probleme majore sau periculoase nu vor trece de ITP și vor reveni în inspecție peste 30 de zile pentru a se verifica dacă problemele s-au remediat.

Pentru autovehiculele de uz personal (nu cele folosite pentru transport de persoane sau mărfuri), inspecția se face, în continuare, o dată la doi ani. Din 1 ianuarie însă, cei cu mașini mai vechi de 12 ani trebuie să se supună unor reguli noi, fiind nevoiți să treacă de ITP anual. Mașinile înmatriculate sau înregistrate în România pot circula și pot fi utilizate pe drumurile publice din România numai dacă starea lor tehnică este conformă cu prevederile legale în materie, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 81/2000. Mai multe modificări au fost adoptate anul trecut pentru acest act (prin Legea nr. 260/2017), ele urmând să intre în vigoare începând din 20 mai 2018, dar există și chestiuni care se aplică deja, din 1 ianuarie.

Obligația de a efectua ITP-ul revine acum, conform ordonanței, deținătorului legal al vehiculului, însă din primăvară va reveni deținătorului certificatului de înmatriculare/înregistrare.

Se îndesește “sita” inspecțiilor

Începând din luna mai a acestui an, problemele pe care le pot identifica inspectorii tehnici  la mașinile aduse la inspecție se vor împărți în trei tipuri de deficiențe: minore, majore și periculoase. În acest moment nu există o dispoziție legală în acest sens, care să facă aceste delimitări.

Deficiențe minore sunt considerate a fi deficiențele care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore; deficiențe majore sunt prezentate în lege ca fiind deficiențele susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic și alte neconformități mai importante; deficiențe periculoase: deficiențele care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului. Doar autovehiculele cu deficiențe minore vor putea trece testele inspecției ITP.

Amenzi uriașe și anularea înmatriculării

Codul Rutier va cuprinde, începând din 20 mai, sancțiunea suspendării automate a înmatriculării mașinilor care circulă fără ITP (această prevedere a fost introdusă prin Ordonanța Guvernului nr. 14/2017). Așadar, conducătorul auto care va circula fără ITP rămâne fără înmatriculare, lucru care va însemna o dublă sancționare pentru șoferul care va circula în astfel de condiții: una pentru lipsa ITP-ului și una pentru că circulă cu înmatricularea suspendată. În momentul de față, conducerea pe drumurile publice a unui automobil care are ITP-ul expirat poate aduce sancționarea cu cel puțin nouă și cel mult 20 de puncte-amendă, adică o amendă între 1.305 și 2.900 de lei. Același act normativ prevede aceeași sancțiune pentru circulația pe drumurile publice cu un autovehicul a cărei înmatriculare a fost suspendată. Amenda în aceste cazuri va porni de la 2.610 și va ajunge până la 5.800 de lei.

 

Alte articole

One Thought to “Reguli noi și sancțiuni fără precedent la ITP-ul autovehiculelor”

  1. Isus

    In teorie suna bina, dar in practica oricum trece cine vrea cu un bax de bere, sau un plicut pe scaun chiar daca n-are motor masina.

Leave a Comment