Peste 1000 de persoane s-au angajat prin AJOFM Sălaj în doar șase luni

Potrivit comunicatului de presă emis de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj (AJOFM Sălaj), 1246 de persoane s-au angajat prin intermediul agenției, în primul semestru din acest an, mai exact până la data de 30 iunie.

Din totalul persoanelor ocupate, 618 aveau vârsta peste 45 de ani, 194 de persoane aveau vârsta cuprinsă între 35 – 45 ani, 189 cu vârsta între 25 – 35 de ani, iar 245 au fost tineri sub 25 de ani.

Din cele 1246 de persoane angajate, 567 au fost femei și 679 bărbați.

Raportat la mediul de rezidenţă, 525 de persoane angajate au provenit din mediul urban, iar 721 persoane au fost din mediul rural.

Dacă analizăm nivelul de pregătire al persoanelor angajate, datele AJOFM Sălaj arată că 495 de persoane au avut studii liceale şi postliceale, 331 au avut studii gimnaziale, 299 au deținut studii profesionale, în timp ce doar 121 persoane au avut studii universitare.

Este important de menționat faptul că, din numărul total de persoane încadrate în muncă prin AJOFM Sălaj, 462 de persoane au făcut parte din categoria persoanelor greu sau foarte greu ocupabile.

AJOFM Sălaj ne-a informat că, până la data de 30 iunie, 3549 de persoane au beneficiat de asistenţă pentru luarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea lor în măsuri și programe active în perioada de referinţă.

2 Thoughts to “Peste 1000 de persoane s-au angajat prin AJOFM Sălaj în doar șase luni”

  1. […] Potrivit comunicatului de presă emis de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj (AJOFM Sălaj), 1246 de persoane s-au angajat prin intermediul agenției, în primul semestru din acest an, mai exact până la data de 30 iunie. Din totalul persoanelor ocupate, 618 aveau vârsta peste 45 de ani, 194 de persoane aveau vârsta cuprinsă între 35 – 45 ani, 189 cu vârsta între 25 – 35 de ani, iar 245 au fost tineri sub 25 de ani. Din cele 1246 de persoane angajate, 567 au fost femei și 679… Citeste mai mult […]

  2. […] Potrivit comunicatului de presă emis de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj (AJOFM Sălaj), 1246 de persoane s-au angajat prin intermediul agenției, în primul semestru din acest an, mai exact până la data de 30 iunie. Din totalul persoanelor ocupate, 618 aveau vârsta peste 45 de ani, 194 de persoane aveau vârsta cuprinsă între 35 – 45 ani, 189 cu vârsta între 25 – 35 de ani, iar 245 au fost tineri sub 25 de ani. Din cele 1246 de persoane angajate,  » Mai multe detalii […]

Leave a Comment