Peste 1.100 de firme au fost înfiinţate în Sălaj de la începutul anului

Aproape 900 de firme din judeţul Sălaj şi-au suspendat activitatea, s-au dizolvat ori au fost radiate voluntar în decursul anului trecut, arată ultimele statistici ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Potrivit sursei citate, 149 de patroni sălăjeni au decis să suspende activitatea firmelor pe care le deţin, numărul lor fiind cu aproape 42 de procente peste cel înregistrat în luna corespunzătoare din 2016.
Alte 554 de societăţi au fost radiate, faţă de 852 cu un an înainte. Datele ONRC mai arată că în intervalul ianuarie-iulie 2017, numărul firmelor dizolvate a scăzut cu circa 37 de procente, ajungând la 172, de la 272 în anul anterior.
În scădere este şi numărul agenţilor economici care au deschis procedura insolvenţei, premergătoare falimentului. Astfel, dacă în şapte luni din 2016, 44 de firme se aflau în această situaţie, în aceeaşi perioadă a anului în curs, numărul lor s-a redus cu 41 la sută, până la 26. Un trend ascendent se remarcă, în schimb, în cazul înmatriculărilor de firme noi. Conform ONRC, în perioada amintită, în Sălaj au fost înfiinţate 1.158 de companii, cu 41,15 la sută peste nivelul înregistrat cu un an înainte. Dintre acestea, 627 sunt SRL-uri, 375, persoane fizice autorizate, 104 întreprinderi individuale, 44 întreprinderi familiale şi 6 cooperativa agricole.
La final de iulie 2017, în Sălaj erau activi 13.367 de comercianţi, 50,4 la sută fiind persoane juridice, iar diferenţa, persoane fizice autorizate. Raportat la situaţia din anul anterior, creşterea este de peste cinci procente.

Alte articole

Leave a Comment