Până în 2022, Sălajul va fi brăzdat de autostrăzi sau de minciuni?

Deja nu mai miră pe nimeni că, ori de câte ori se schimbă un guvern, noul Executiv se instalează la conducerea țării cu un pachet suprarealist de promisiuni. Astfel, și Guvernul Dăncilă promite că România va avea nu mai puțin de 350 de kilometri noi de autostradă până în anul 2020.

În continuare,vă vom arta proiectele pe care se bazează promisiunea şefei Executivului, promisiune considerată mai mult decât fantezistă de către specialiști.

Reţeaua de autostrăzi a României va crește, așadar, cu aproape 660 de kilometri în următorii şase ani, conform unui document oficial privind programul de construcţie autostrăzi în perioada 2018 – 2023.

În cadrul acestui program este prevăzută recepţia a 350 de kilometri până în 2020, conform datelor extrase de către Economica.net şi prezentate în tabelul de mai jos.

În ce privește Sălajul, dacă este să ne amăgim dând crezare promisiunilor actualilor guvernanți, până în anul 2020 ar trebui să fie finalizați: 30 de km de autostradă pe tronsonul Nădășelu – Mihăiești și Topa Mică – Zimbor; 12,2 km pe tronsonul Zimbor – Poarta Sălajului; 14 km pe tronsonul Suplacu de Barcău – Nușfalău. Colac peste pupăză, în cadrul aceluiași program apare că, peste patru ani, mai précis în 2022, vom tăia “pamglica” la inaugurarea tunelului Meseș, parte integrantă a din Autostrăzii Transilvania.

Ei bine, toate acestea vor fi posibile doar în condițiile asigurării finanţării, de încheierea cu succes a licitaţiilor în curs, de licitarea restului proiectelor din listă, dar şi de soluţionarea rapidă a blocajelor ce ar putea interveni ulterior în derularea contractelor cu antreprenorii. Cu alte cuvinte, vor fi posibile “la anu’ și la mulți ani”.

2 Thoughts to “Până în 2022, Sălajul va fi brăzdat de autostrăzi sau de minciuni?”

  1. Anonim

    Se dublează autostrăzile, că se dă ordin de guvern că 1 km = 500 m.

  2. Anonim

    promisiuni marca psd Lia Olguta Vasilescu, la 07.03.2017:
    „pana la pragul de 4.000 lei salariile se dubleaza, dupa 4.000 lei este o crestere cu 45% a salariilor, iar dupa pragul de 7.000 de lei sunt cresteri, dar nu foarte mari”

Leave a Comment