Nu ne mai revenim: INDUSTRIA sălăjeană pierde procente pe bandă rulantă

 

Veştile care vin din sectorul industrial sălăjean nu sunt deloc bune. Faptul că anul trecut ne situam pe ultimele locuri pe ţară în topul judeţelor care atrag investitori străini, potrivit revistei Forbes, se reflectă, iată, şi în cifrele sosite de la Direcţia Judeţeană de Statistică Sălaj, care relevă o scădere îngrijorătoare a producţiei industriale cu aproape şapte procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. 

Slaba atragere a investitorilor străini este doar una din cauzele pentru care pierdem aceste zece procente, care, în termeni industriali, mai ales pentru un judeţ care nu dă pe dinafară la dezvoltare în alte privinţe, reprezintă un lucru care ar trebui să îi pună pe mulţi pe gânduri. Direcţia Judeţeană de Statistică anunţă, aşadar, că producția industrială realizată în judeţ, în luna iulie a anului curent, a înregistrat o scădere cu peste şase procente. Conform Direcţiei de Statistică, în luna iulie 2016, producția industrială din județul Sălaj a înregistrat o scădere cu 6,1 la sută față de luna iulie 2015 şi cu 5,1 la sută față de luna precedentă. Cifra de afaceri totală a întreprinderilor cu activitate principală de industrie  a fost mai mică, în luna iulie 2016, cu 13,3 la sută comparativ cu luna iulie 2015 şi cu 8,9 la sută față de luna precedentă. Producția industrială realizată în perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2016 a fost mai mică cu 9 procente față de perioada corespunzătoare din anul precedent (față de o creştere cu 0,6 la sută pe total țară). Productivitatea muncii în industrie, în luna iulie 2016, a scăzut cu 4, la sută față de luna iunie 2016 şi cu 5,1 la sută față de luna iulie 2015. În perioada sus-amintită, productivitatea muncii în industrie a fost mai mică cu 7,6 la sută comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent.

Cifrele de afaceri o iau la vale, la braţ cu salariile

Cifra de afaceri totală a întreprinderilor cu activitate principală de industrie, în luna iulie 2016, a fost mai mică cu 8,9 la sută față de luna iunie 2016 şi cu 13,3 la sută față de luna iulie 2015 (față de o scădere cu 3,3 la sută pe total  țară). Cifra de afaceri totală a întreprinderilor cu activitate principală de industrie a fost, în primele şapte luni ale anului, mai mică cu 12,7 la sută comparativ cu perioada corespunzătoare din anul precedent (față de o creştere cu  3,1 la sută pe total țară). Investițiile nete realizate în perioada 1 ianuarie – 31 iulie în județul Sălaj au scăzut cu 50,7 la sută comparativ perioada corespunzătoare din anul precedent. Din total, 47,3 la sută reprezentau lucrările de construcții noi, 47,1 la sută reprezentau utilajele (inclusiv mijloacele de transport) şi 5,6 la sută erau alte cheltuieli de investiții. Cifra de afaceri totală provine atât din activitatea principală cât şi din activităţile secundare ale întreprinderilor cu profil industrial. Dezastruos arată şi tabelul câştigurilor salariale, iar cifrele slabe care însoţesc producţia industrială din judeţ se reflectă în mod invariabil şi în veniturile angajaţilor. Astfel, câştigul salarial mediu nominal net în luna iulie 2016, în județul Sălaj, a fost de 1.592 lei/persoană, cu 23,4 la sută mai mic față de câştigul salarial mediu net pe economie. Efectivul de salariați este un capitol la care stăm ceva mai bine, astfel încât, la sfârşitul lunii iulie 2016, acesta a înregistrat o creştere cu 827 persoane față de luna iulie 2015, şi cu 189 persoane față de luna precedentă, cifre oricum puţin îmbucurătoare având în vedere că ele se regăsesc într-o statistică realizată la nivel judeţean.

One Thought to “Nu ne mai revenim: INDUSTRIA sălăjeană pierde procente pe bandă rulantă”

  1. Anonim

    si a cui e vina? pt ca exista o vina. de ce e mai greu aici decat la Baia Mare sau Oradea? Sa fim clar intelesi, cei care au putere de decizie (pt ca de ei depinde) dorm in papuci, delasatori, si sunt in ultimul hal de incompetenti. Se multumesc sa incaseseze bani de la o luna la alta, fara sa lase ceva in urma lor…

Leave a Comment