Nemţii investesc în energia solară la Someş Odorhei

Două investiţii, în valoare totală de aproape 11 milioane de euro vo demara, cel târziu la finele lunii aprilie, în localitatea Someş Odorhei. Societatea Solar Field SRL a făcut demersurile necesare pentru amenajarea a două parcuri fotovoltaice pe un teren de 8 hectare şi pe un altul de 9 hectare, ne-a declarat administratorul firmei, Codrin Someşan. Acesta susţine că investiţia este 100 la sută nemţească, numele investitorului urmând să fie făcut public în perioada următoare.
“În decursul lunii martie, vom achita taxa de racordare, iar apoi vom începe construirea racordurilor. Dacă lucrurile decurg normal, cel târziu la sfârşitul lunii aprilie vom da startul efectiv al investiţiei”, a precizat Someşan. Potrivit spuselor sale, fiecare parc fotovoltaic presupune o cheltuială de 5,4 milioane de euro. Energia electrică astfel produsă va fi comercializată pe piaţa OPCOM – operatorul pieţei de energie electrică din România şi va fi folosită pe plan local.
“Firmele germane au investiţii similare în derulate în statele vecine, cum ar fi Bulgaria sau Ungaria. În momentul în care în Bulgaria a scăzut preţul la energie, unele societăţi s-au reorientat spre alte pieţe, ajungând să investească în România”, a explicat administratorul Solar Field.

Sălajul ar putea avea opt parcuri fotovoltaice
La nivelul judeţului Sălaj, cinci agenţi economici, municipalitatea şi administraţia judeţului au făcut demersuri pentru construirea a opt parcuri fotovoltaice, potrivit datelor funizate de către reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Sălaj. Şansele ca aceste proiecte să se concretizeze depind de capacitatea fiecărui solicitant de a identifica resursele necesare susţinerii financiare a investiţiilor în cauză.
La APM Sălaj au fost solicitate acte de mediu de către SC Solar Field SRL, firmă ce doreşte realizarea a două parcuri fotovoltaice, ambele în localitatea Someş Odorhei, SC Perezneco SRL, care vrea să amenajeze un astfel de parc în localitatea Nuşfalău, SC Group MPS SRL, pentru instalaţii panouri solare fotovoltaice în Parcul Industrial Zalău Vest, Primăria Zalău, care îşi doreşte o instalaţie de producere a energiei electrice în zona staţiei de epurare, Consiliul Judeţean Sălaj, al cărui proiect “Energie verde pentru Sălaj ”vizează un câmp fotovoltaic la Moigrad şi SC Comcris Energy, care doreşte să înfiinţeze un parc fotovoltaic la Recea Mică şi a altuia, la Moiad. Aceste ultime două proiecte sunt doar în fază de reglementare.

Autorităţile nu au bani pentru investiţiile propuse
Consiliul Judeţean Sălaj vrea să înfiinţeze un parc fotovoltaic în localitatea Moigrad-Porolissum, valoarea totală a investiţiii ridicându-se la 53 milioane de lei. Prin acest proiect, autorităţile judeţene îşi propun să realizeze noi capacităţi de producţie a energiei electrice, energia produsă prin intermediul panourilor solare urmând să acopere necesarul CJ Sălaj, al instituţiilor subordonate, dar şi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Sălaj.
Din lipsă de bani, proiectul amintit este blocat. “Proiectul a fost declarat eligibil, dar nu a primit finanţare din lipsa fondurilor europene alocate pentru domeniul Resurse regenerabile, din cadrul Axei prioritare 4, POS CCE”, ne-a declarat Sebastian Olaru, purtătorul de cuvânt al CJ Sălaj.
Cum nici Primăria Zalău nu a găsit o sursă de finanţare, şi proiectul depus de această instituţie, ce vizează amenajarea, pe un teren de 3,5 hectare, a unui parc fotovoltaic în zona staţiei de epurare a rămas în aer. Cu toate acestea autorităţile nu renunţă de intenţia de a avea un parc fotovoltaic, care să producă energie electrică din surse regenerabile, cu costuri cât mai mici. Investiţia este estimată la 5 milioane de euro şi, potrivit reprezentanţilor Primăriei Zalău, până în acest moment au fost făcute toate demersurile pentru a aplica pentru un proiect european în momentul deschiderii unei linii de finanţare. Centrala fotovoltaică ar urma să fie alcătuită din panouri fotovoltaice şi să fie conectată la reţeaua de medie tensiune, urmând să asigure iluminat public.
Investiţia de la Nuşfalău ar urma să fie construită pe un teren de un hectare, ne-a declarat primarul Radu Mate, care a declarat că, deocamdată, investitorul nu a demarat lucrările. Edilul mai spune că mai mulţi agenţi economici s-au arătat interesaţi să amenajaze, pe raza comunei, astfel de parcuri fotovoltaici. “Un investitor şi-a manifestat, la un moment dat, dorinţa de a face o astfel de lucrare pe un teren de 20 de hectare, dar nu s-a materializat nimic”, a explicat Mate.

“Certificatul verde” – facilitate de la stat
La nivel naţional, proiectele de investiţii în parcuri fotovoltaice s-au înmulţit asemeni ciupercilor după ploaie, graţie facilităţilor pe care statul le oferă celor care produs energie electrică din resurse regenerabile, aşa-numitele “certificate verzi”. Aceste certificate pot fi ulterior tranzacţionate pe piaţa OPCOM, valoarea unuia fiind cuprinsă între 27 şi 55 de euro. Potrivit legislaţiei, furnizorii de energie, precum Electrica sau E.ON sunt obligaţi să cumpere aceste certificate.
Cei care produc energia verde din surse solare primesc şase certificate verzi pentru fiecare Mwh produs şi livrat în reţeaua naţională. De anul viitor, legislaţia în domeniu va fi modificată, astfel că pentru un Mwh se vor acorda, patru certificate verzi.

Leave a Comment