Loteria bonurilor fiscale – prima extragere din acest an

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) continuă şi în acest an Loteria bonurilor fiscale, ordinul prin care se stabileşte fondul anual de premiere fiind în curs de aprobare. Ministerul Finanţelor Publice are în vedere continuarea organizării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale şi în anul 2017, prima extragere fiind programată duminică, 22 ianuarie 2017. MFP precizează că Loteria bonurilor fiscale a fost pusă în practică ca o măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi încurajarea cumpărătorilor de a solicita bonurile fiscale în vederea fiscalizării veniturilor operatorilor economici, este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobată cu modificări prin Legea nr.166/2015. “Loteria bonurilor fiscale îşi doreşte să contribuie pe termen lung la educarea cumpărătorilor, în calitatea lor de consumatori şi de beneficiari ai serviciilor sociale finanţate de la bugetul de stat, în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiei de a solicita bonul fiscal”, sunt de părere reprezentanţii MFP. Potrivit legislaţiei în vigoare, plafonul anual de premii pentru Loterie este stabilit anual prin Ordin al ministrului Finanţelor Publice, iar extragerile au loc, de regulă, în prima duminică de după data de 15 a luni ulterioare celei pentru care are loc extragerea. Extragerile sunt televizate iar rezutatele sunt ulterior publicate pe pagina oficială a MFP.

Leave a Comment