Leafa sălăjeanului, mai mică decât salariul mediu pe economie

Cele mai recente date statistice indică faptul că Sălajul număra, la sfârşitul lunii martie a anului în curs, 44.267 de salariaţi, cu 67 mai mulţi decât în luna precedentă, dar în scădere cu 172 de persoane faţă de acum un an. În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu net pe judeţ, acesta a fost de 1.294 de lei, cu 24 de procente sub valoarea salariului mediu net pe economie. Comparativ cu luna anterioară, leafa medie netă încasată de un lucrător sălăjean s-a majorat cu 2,3 procente, în timp ce creşterea înregistrată la nivel naţional se apropie de cinci procente, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj.
Indicele câştigului salarial real, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net pe total judeţ şi indicele preţurilor de condum pe total ţară, în a treia lună din an, a fost de 102,3 la sută faţă de luna precedentă şi de 105,1 la sută faţă de martie 2013.
Sursa citată mai arată că în numărul şomerilor din judeţ era, în martie 2014, de 6.314 persoane, în scădere cu 7,8 la sută faţă de luna aprilie şi cu aproape un procent sub cel raportat în anul anterior. Circa o treime dintre aceştia figurau în plată în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sălaj.
Rata şomajului, calculată în raport cu populaţia activă civilă, a fost de 5,8 la sută, cu 0,2 puncte procentuale peste nivelul indicatorului pe total ţară.

Leave a Comment