Kaufland încetează colaborarea cu un mare concern: ce produse dispar de pe rafturi

Divorț cu răsunet între doi giganți comerciali

În urma unui conflict cu privire la prețurile de achiziție, lanțul de supermarketuri Kaufland va scoate de pe rafturi aproape 500 de produse ale furnizorului Unilever. Aceasta măsură afectează printre altele, mărci precum Knorr, Langnese, Lipton, Ax, Mondamin, Pfanni, Magnum sau Dove ale concernului, după cum a anunțat retailerul care ar urma potrivit unor surse din cadrul companiei să deschidă cel de-al doilea magazin în Zalău, anul viitor.

Unilever a majorat drastic prețurile de livrare pe termen scurt, a precizat compania în expunerea de motive. Marile lanțuri de supermarketuri desfășoară negocieri dure cu furnizorii și nu întotdeauna converg interesele ambelor părți. În prezent, Kaufland și Unilever nu au căzut la un acord, iar consecințele sunt drastice și nu mai pot fi schimbate, după cum a anunțat concernul german. 

”Producătorul a majorat în mod unilateral prețurile, iar Kaufland nu acceptă acest lucru și nu va mai vinde produsele, pentru moment. 
Nu doar în Germania, ci și în alte țări europene, cum sunt Republica Cehă, Slovacia, Polonia, România și Bulgaria, erau ofertate unele dintre aceste produse. 

  „Noua ofertă include condiții care nu ne permit să oferim clienților noștri nu numai o gamă largă și de înaltă calitate, ci și cel mai bun preț. Acestea sunt însă angajamentele noastre cheie, față de clienții noștri“, a spus Andreas Schopper, șef aprovizionare la Kaufland Deutschland. Reprezentanții Unilever au refuzat să comenteze situația: „Negocierile cu partenerii noștri comerciali se duc doar cu aceștia”, a precizat compania. Listele cu produsele de retras vor fi comunicate la sfârșitul săptămânii în filialele Kaufland. Dispariția produselor Unilever va lăsa loc pe rafturi produselor marcă proprie. Retailerul intenționează, de asemenea, să achiziționeze și alte mărci cu care nu a colaborat până acum. Kaufland aplică măsura și în magazinele sale din Europa de Est, cu oprirea imediată a comenziilor pentru o serie importantă de produse Unilever. 
Kaufland face parte din Grupul Schwarz, căruia îi aparține, printre altele, și retailerul Lidl. În Germania – principala sa piață de desfacere – compania are peste 600 de filiale cu 75.000 de angajați. 
Kaufland este prezent în Romania din anul 2005. Strategia companiei este diferită de cea a competitorilor săi direcți, fiind primul lanț de hipermarketuri care a intrat în orașele mici din țară, cu 25.000-40.000 de locuitori. Numărul mediu de angajați ai unui hipermarket Kaufland este de 150. În anul 2014, cu un total de 13.500 de salariați, compania ajunsese a treia în topul angajatorilor privați din România, după Petrom și Dacia. Anul trecut,  lanţul german de hipermarketuri Kaufland, lider al comerţului alimentar din România, a terminat cu afaceri de 10,1 mld. lei, cu 4 la sută mai mari decât în 2016.  
Unilever este un concern olandezo-britanic, printre cele mai mari la nivel mondial în producția de bunuri de consum. Principalele produse ale firmei sunt din sectorul alimentar, cosmetic, casnic și textile. În 2016, Unilever avea 168.000 de angajați în peste 100 de țări (în scădere însă față de 1990, când avea 304.000). 

 

Leave a Comment