Înmatriculările la Registrul Comerţului se menţin în ritm constant  

Oficiul Național al Registrului Comerțului a publicat situațiile statistice pentru luna mai 2016, întocmite după criterii de interes public, în baza datelor din registrul comerțului central computerizat, situaţie existentă în 30 mai 2016.

Înmatriculările la Oficiul Registrul Comerţului arată faptul că activitatea comercială în primele cinci luni ale acestui an a cunoscut o uşoară revigorare în judeţ, pe linia Persoanelor Fizice Autorizate (PFA). Din statisticile oferite de Registrul Comerţului rezultă faptul că judeţul Sălaj se situează peste nivelul unor judeţe cum sunt Caraş -Severin, Călăraşi, Botoşani, Vâlcea sau Dolj, în privinţa numărului înmatriculărilor la Oficiul Judeţean al registrului, în primele cinci luni ale anului. Concret, în primele cinci  luni ale anului 2016, în judeţul Sălaj au fost înmatriculate 243 PFA-uri şi 318 societăţi comerciale. În total, în perioada ianuarie-aprilie 2016, Registrul Comerţului Sălaj a efectuat 624 înmatriculări. Numărul societăţilor proaspăt înregistrate la Oficiul Registrul Comerţului Sălaj, în primele cinci luni ale anului 2016, este identic cu cel consemnat de statistici în anul trecut când au fost operate, în aceeaşi perioadă, 624 de înregistrări.

Leave a Comment