În 2012, pe bursele internaţionale, zahărul şi cafeaua Arabica au marcat scăderi consistente, iar grâul și porumbul s-au scumpit

“În 2012, cotaţiile cerealelor pe bursele internaţionale au fost în general foarte volatile. De exemplu, după creşteri de preţuri cauzate în principal de secetă şi alte condiţii meteo nefavorabile manifestate în diferite zone ale lumii, vara trecută grâul a ajuns la cote neatinse din 2008, iar porumbul a marcat un maxim istoric; în cea de-a doua parte a anului s-au înregistrat corecţii importante ale cotaţiilor, dar, per ansamblul anului trecut, preţurile acestor cereale au crescut”, a arătat Victor Safta, Director General Noble Securities – sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Vara trecută, seceta a afectat multe regiuni ale lumii între care SUA, cel mai mare exportator de cereale din lume, unde s-a înregistrat cea mai gravă secetă din ultimii 50 de ani. În UE, Rusia, Canada şi Australia au fost, de asemenea, condiţii meteo nefavorabile. Astfel, preţurile grâului şi porumbului au atins niveluri record în cel de-al treilea trimestru al anului precedent: cotaţia porumbului a crescut cu cca 19% în trimestrul al treilea faţă de al doilea, iar cea a grâului cu aproape 20% în acelaşi interval; spre deosebire de porumb însă, preţul grâului a crescut pe bursele internaţionale şi în trimestrul al doilea (cu cca 14%), astfel încât aprecierea acumulată a fost mai mare. „În ultimul trimestru al anului trecut s-au înregistrat corecţii ale cotaţiilor grâului şi porumbului, pe fondul unei anumite scăderi a cererii în condiţii de preţuri excesive, a reducerii cererii de export pentru recoltele americane, precum şi ca urmare a îmbunătăţirii perspectivelor privind unele recolte viitoare; în plus, unii investitori şi-au închis poziţiile long (de cumpărare)”, a precizat Victor Safta. Per ansamblul anului trecut, cotaţia grâului la bursele internaţionale a crescut cu aproximativ 17%, iar cea a porumbului cu aproape 6%.
În ceea ce privește alte evoluții în 2012- cotaţiile pe bursele internaţionale pentru soia au crescut, la rândul lor, cu aproximativ 14%, cea pentru cacao cu cca 5%, în timp ce preţul orezului a încheiat anul cu o variaţie redusă față de începutul intervalului.
Zahărul a înregistrat anul trecut o scădere importantă de preţ, de cca 16%, în principal ca urmare a surplusului de producţie în Brazilia şi a producţiei peste aşteptări din India, principalii producători la nivel mondial. Cotaţia la cafeaua Arabica a fost însă campioana scăderilor în anul care s-a încheiat, cu aproape 37%, pe fondul supraproducţiei din Brazilia, cel mai mare producător de profil din lume, şi al stocurilor în creştere; cafeaua Robusta a înregistrat însă o creştere de preţ în 2012, de cca 5-6%.
„Mişcările de pe bursele internaţionale nu se pot reflecta întotdeauna întocmai în ceea ce ne priveşte, în viaţa de zi cu zi, întrucât sunt mulți alți factori în joc, gen cantitățile importate, reglementări specifice unui sector sau unei materii prime etc. Dacă însă privim lucrurile din perspectiva investiţiilor, atunci trebuie spus că în 2012 mărfurile au oferit posibilităţi extrem de consistente de câştig: prin intermediul diferitelor instrumente financiare bazate pe mărfuri, aflate în majoritatea platformelor de tranzacţionare, oricine ar fi putut investi ţinând cont de seceta din vara trecută (mizând pe creşterea preţului grâului şi porumbului) sau de supraproducţia de cafea Arabica (estimând scăderea preţului), realizând astfel tranzacţii avantajoase”, a arătat Victor Safta.

© Casa de brokeraj Noble Securities, sucursala România, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding

Leave a Comment