Femeie de afaceri din China, arestată în Sălaj pentru evaziune fiscală de peste 3 milioane de lei

Patru persoane sunt cercetate penal într-un dosar de evaziune fiscală, al cărui prejudiciu a fost estimat la peste 3,1 milioane de lei. Una dintre ele, o femeie de afaceri în vârstă de 42 de ani, din China, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile, iar o alta, de 22 de ani, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj, în perioada 2009-2015, două persoane, cu vârste cuprinse între 42 şi 48 de ani, cetăţeni chinezi, au înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii administrate 2.772 de facturi de achiziţie mărfuri, de la 37 de societăţi comerciale din Bucureşti. Din probatoriul administrat s-a stabilit că în activitatea infracţională, au mai fost implicate alte două persoane, în vârstă de 22, respectiv 38 de ani. Prejudiciul adus bugetului de stat este de 3,16 milioane de lei.
Faţă de femeia de 42 de ani, Xu Bilian, în 17 iulie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore, iar marţi, 18 iulie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj a admis propunerea şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.
Totodată, în 17 iulie, faţă de tânăra de 22 de ani a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, pentru complicitate la infracţiunea evaziune fiscală în formă continuată.

One Thought to “Femeie de afaceri din China, arestată în Sălaj pentru evaziune fiscală de peste 3 milioane de lei”

  1. Anonim

    Și cine sa ocupat
    De lichidarea firmei așa zis dobocan laur cat a furat de pe urma firmei!!!! Marfa vândută la negru

Leave a Comment