Culmea tupeului la volan: beat, cu permisul suspendat şi cu maşina radiată din circulaţie

Poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Crasna fac cercetări într-un dosar penal privind infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere cu autoturismul neînmatriculat, fapte comise, joi, 11 iulie a.c., pe Drumul Comunal 79.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Poliție Sălaj, în 11 iulie, la ora 23:10, poliţiştii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Crasna, în timp ce desfăşurau activităţi de supraveghere a traficului rutier pe Drumul Comunal 79, între localităţile Stârciu și Hurez, au oprit pentru control un autoturism, condus de un tânăr de 36 de ani, din municipiul Zalău.
La testarea cu alcooltestul s-a evidenţiat o alcoolemie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul avea permisul de conducere suspendat, din data 7 august 2018, pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism cu număr fals de înmatriculare. Probatoriul administrat în cauză a stabilit că autoturismul a fost radiat din circulaţie, din luna ianuarie 2018.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducere a unui vehicul neînmatriculat.

One Thought to “Culmea tupeului la volan: beat, cu permisul suspendat şi cu maşina radiată din circulaţie”

  1. Anonim

    astia e taranii nostri

Leave a Comment